Antena 3 CNN Actualitate Social Doliu în echipa "Chefi la cuţite". A murit unul din fondatorii gastronomiei românești, chef Gheorghe Vătafu

Doliu în echipa "Chefi la cuţite". A murit unul din fondatorii gastronomiei românești, chef Gheorghe Vătafu

Un maestru în arta culinară și unul dintre fondatorii gastronomiei românești moderne, chef Gheorghe Vătafu, a murit la vârsta de 82 de ani. 

Doliu în echipa "Chefi la cuţite". A murit unul din fondatorii gastronomiei românești, chef Gheorghe Vătafu
Sursa foto: Antena 1
de Georgiana Adam    |    31 Aug 2022   •   08:55

El s-a stins din viaţă în urmă cu două zile, potrivit gandul.ro, în ultima perioadă a vieții, nu a mai profesat, dar pasiunea sa pentru bucătărie a rămas aceeași, participând chiar și la o ediție a show-ului culinar "Chefi la Cuțite", de la Antena 1.

Un moment cu special a fost în ediția 22 din sezonul 9 al emisiunii "Chefi la cuțite", la întâlnirea dintre chef Gheorghe Vătafu și celebrii jurați ai emisiunii, chef Scărlătescu, chef Bontea și chef Dumitrescu. 

Aceștia s-au ridicat în picioare și l-au aplaudat pe maestrul culinar Gheorghe Vătafu încă de când acesta a intrat în platou.

Atunci, Gheorghe Vătafu a ales să pregătească o rețetă cu care i-a impresionat pe Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu, și anume crap pescăresc cu sărmăluțe în cuib.

"Nu aș vrea să se îngroape ceea ce este bucătăria românească. Bucătăria românească este fabuloasă, țin foarte mult la aceste lucruri. 

Atât cât mai pot, pentru că, vă dați seama, am și eu o vârstă", spunea, atunci, chef Gheorghe Vătafu.

Și-a câștigat statutul de unul dintre cei mai respectați chefi din branșă, activând timp de 35 de ani ca bucătar-șef la Hotelul Intercontinental (5 stele) din București, cu o experiență impresionantă în industria culinară.

De asemenea, el a gătit pentru foștii lideri ai României, Gheorghe Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceaușescu, dar și pentru Iosif Tito, fostul președinte al Iugoslaviei.

×
Subiecte în articol: Gheorghe Vătafu Chefi la cuțite
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close