Antena 3 CNN Actualitate Social Doliu în presă. Un ziarist s-a stins din viață

Doliu în presă. Un ziarist s-a stins din viață

Doliu în presă. Un ziarist s-a stins din viață
23 Feb 2018   •   12:44

Fostul corespondent al Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES în judeţul Maramureş, scriitorul şi juristul Vasile Gaftone, s-a stins din viaţă joi, la vârsta de 82 de ani.

"Am pierdut un jurnalist de calitate, un prozator de vocaţie (a scris 300 de povestiri), un jurist cu rol important pentru Maramureş, un coleg şi un prieten care nu ne-a dezamăgit niciodată (...) Ne aducea în redacţie articole dactilografiate (la vechea sa maşină mecanică de scris). A fost un om generos, vedea în oameni partea bună. Crescut la sat, bunul-simţ era principala sa calitate morală. Avea o putere neostoită să citească noi şi noi cărţi...Venea zilnic, ne saluta scurt, ca nu cumva să ne încurce... Nu era palavragiu, nu risipea timpul, reflex al zecilor de ani ca formator de jurnalişti. Riguros, discret, un intelectual de elită", a anunţat redacţia Graiului Maramureşului, cotidian la care Vasile Gaftone a lucrat şi colaborat o lungă perioadă de timp.

Gazetarul s-a născut pe 10 decembrie 1936, în satul Salva, judeţul Bistriţa Năsăud. A absolvit Şcoala medie silvică din Năsăud, a urmat apoi Facultatea de Ziaristică la Bucureşti (1959-1961) şi Facultatea de Drept la Cluj (1964-1968).

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: doliu
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close