Antena 3 CNN Actualitate Social Peste 200 șoferi vor să se angajeze la STB, în timp ce mii protestează din cauza salariilor mici

Peste 200 șoferi vor să se angajeze la STB, în timp ce mii protestează din cauza salariilor mici

Greva din STB a blocat traficul din Capitală, vineri, iar autorităţile spun că există sute de dosare de angajare la această societate.

Peste 200 șoferi vor să se angajeze la STB, în timp ce mii protestează din cauza salariilor mici
Sursa foto: Hepta | Mediafax Foto / Eduard Vinatoru
de Georgiana Adam    |    21 Ian 2022   •   10:32

"Sunt 250 de dosare de angajare de şoferi depuse la Societate", au precizat surse din STB, potrivit adevarul.ro.

Conform surselor, în 24 de ore pot fi gata de muncă noile persoane, dacă se va ajunge la concedieri, cu toate că autorităţile nu ar vrea să apeleze la această soluţie. 

Nicuşor Dan: "Greva STB e organizată de un consilier PSD. Cer partidului să se pronunţe"

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat, vineri, că greva STB care a paralizat traficul din Bucureşti este organizată de un consilier PSD şi i-a cerut acestei formaţiuni să spună dacă susţine manifestaţia sau îi retrage sprijinul politic lui Vasile Petrariu.

"Cer PSD să se pronunţe, având în vedere că totul e organizat de un consilier PSD, un om care şi-a câştigat mandatul şi cer PSD să se pronunţe: fie susţine această manifestaţie care paralizează oraşul, fie retrage sprijinul politic al domnului Petrariu (Vasile Petrariu - n.r.) care a organizat această grevă", a spus, vineri, primarul Capitalei, Nicuşor Dan.

Cât priveşte greva, Dan a precizat că astăzi, la ora 12:00, va discuta cu șefii de garaje pentru a înțelege care sunt problemele.

Un șofer STB câștigă până la 8.000 de lei, în timp ce unii profesori încasează chiar și 4.000 lei

Având în vedere faptul că angajaţii STB au blocat Capitala din cauza ca sunt nemulţumiţi de salariile prea mici haideţi să vedem cât câştigă în realitate aceştia în comparaţie cu salariile din învăţământ.

Un şofer de autobuz câştigă între 2.694 lei și 7.801 lei net, la care se adaugă şi tichetele de masă.

De asemenea, salariul unui şofer de troleibuz începe de la 3.152 lei şi poate ajunge până la 8.065 de lei în funcţie de orele lucrate, de sporurile de noapte fie de orele suplimentare.

×
Subiecte în articol: STB angajare dosare
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close