Antena 3 CNN Actualitate Social Elevele care l-au filmat pe profesorul de religie în ipostaze indecente scapă deocamdată de sancţiuni

Elevele care l-au filmat pe profesorul de religie în ipostaze indecente scapă deocamdată de sancţiuni

Elevele care l-au filmat pe profesorul de religie în ipostaze indecente scapă deocamdată de sancţiuni
03 Feb 2018   •   20:16

Elevele de la Liceul Tehnologic "Nicolae Teclu" din Copşa Mică, ce l-au filmat pe preotul profesor de religie acuzându-l de comportament indecent, vor scăpa deocamdată fără sancţiuni, deşi au încălcat Regulamentul liceului, la solicitarea ministrului Educaţiei, Valentin Popa, care s-a aflat vineri seara la Sibiu şi a discutat despre acest caz cu directoarea unităţii şcolare şi cu conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.

"În urma discuţiei şi analizei incidentului petrecut în cadrul Liceului Tehnologic "Nicolae Teclu" din Copşa Mica în data de 18.01.2018, efectuate în seara zilei de 2 februarie 2018, la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Sibiu, împreună cu ministrul Educaţiei Naţionale şi conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Sibiu, facem următoarea declaraţie de presă: la solicitarea ministrului Educaţiei Naţionale, Valentin Popa, Consiliul de Administraţie al Liceului Tehnologic "Nicolae Teclu" Copşa Mică va lua în considerare suspendarea sancţiunilor stabilite pentru elevele implicate în incident până la finalizarea anchetei efectuate de organele abilitate care îl vizează pe fostul profesor de religie al şcolii", informează un comunicat al liceului din Copşa Mică, transmis sâmbătă AGERPRES.

Iniţial, elevele fuseseră sancţionate cu o mustrare scrisă şi nota scăzută la purtare pentru că au înregistrat filmul şi l-au distribuit fără acord pe Internet, după cum a anunţat vineri, printr-un comunicat de presă, ISJ Sibiu. Ministrul Educaţiei a venit la Sibiu şi a cerut o analiză a cazului.

Directoarea Liceului "Nicolae Teclu" din Copşa Mică, Lucia Berger, a declarat sâmbătă, pentru AGERPRES, că "suspendarea sancţiunilor pentru eleve va fi discutată luni, în şedinţa Consiliului de Administraţie".

Elevele ar putea fi totuşi sancţionate dacă ancheta penală va dovedi că profesorul pe care l-au filmat este nevinovat.

Tot la solicitarea ministrului Educaţiei, elevele vor fi consiliate psihologic.

Profesorul de religie a demisionat chiar în ziua izbucnirii scandalului, după ce i s-a cerut demisia de către fostul ministru al Educaţiei Liviu Pop.

"Indiferent de rezultatul anchetei Poliţiei, care este în curs, este limpede că profesorul în cauză a avut un comportament indecent (oricare ar fi circumstanţele - inclusiv posibile boli - care l-au produs). Ora de curs nu se desfăşura în condiţii normale, demisia profesorului reprezentând doar o primă acţiune firească în contextul dat", a informat sâmbătă, tot printr-un comunicat, Ministerul Educaţiei.

Deocamdată, singura anchetă care l-a declarat nevinovat pe preotul profesor de religie este cea a Mitropoliei Ardealului. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, preciza, după izbucnirea scandalului, că potrivit anchetei Mitropoliei Ardealului profesorul de religie de la Copşa Mică este nevinovat, gestul fiind cauzat de o gravă afecţiune şi nu unul obscen.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: eleve filmat profesori religie sanctiuni
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close