Antena 3 CNN Actualitate Social Probleme la TAROM: FACIAS dă în judecată compania pentru lipsa transparenței. Angajații amenință cu greva

Probleme la TAROM: FACIAS dă în judecată compania pentru lipsa transparenței. Angajații amenință cu greva

În mijlocul unei crize financiare profunde, Compania Națională TAROM se confruntă acum noi provocări. Operatorul aerian a fost dat în judecată de Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) pentru refuzul de a comunica public cât câștigă membrii Consiliului de Administrație (CA).

Probleme la TAROM: FACIAS dă în judecată compania pentru lipsa transparenței. Angajații amenință cu greva
Sursa foto: Hepta
de Alexandra Dima    |    20 Iun 2023   •   12:54

Informația are un impact cu atât mai mare cu cât există amenințări cu greva din partea sindicatelor din cauza subfinanțării angajaților, alții decât cei cu funcții de conducere sau membri CA.

Cu toate că salariul mediu lunar al unui angajat TAROM este de 10.592 lei (peste 2000 de euro), sindicatele susțin că această medie nu reflectă întreaga situație. Reprezentanții sindicali acuză conducerea companiei de subfinanțarea unei părți semnificative a angajaților. În condițiile în care membrii consiliilor de administrație încasează zeci de mii de euro anual, mai multe categorii de angajați abia sar pragul de 3.000 de lei lunar, situație considerată inadmisibilă de angajații obișnuiți.

Având în vedere dezastrul economic produs, FACIAS a încercat să afle cât de bine sunt plătiți cei care conduc atât de prost. Astfel, Fundația a solicitat, printr-o cerere administrativă, ca TAROM să comunice cuantumul remunerațiilor și alte avantaje acordate membrilor Consiliului de Administrație TAROM în ultimele 12 luni. Deși informațiile fac obiectul legii 544 privind accesul la informații publice, compania nu a răspuns. În aceste condiții, FACIAS a acționat TAROM în judecată pentru a-i obliga să furnizeze răspunsurile. Refuzul tacit al Tarom de a comunica informații de interes public este de natură de a prejudicia dreptul la informare.

Tensiunile dintre conducerea companiei și angajați se înrăutățesc într-un moment critic pentru TAROM, care se confruntă cu pierderi semnificative an de an și cu o presiune tot mai mare pentru a deveni rentabilă. Rămâne de văzut cum va aborda conducerea această situație tensionată și dacă va reuși să găsească un echilibru între satisfacerea cerințelor angajaților și îmbunătățirea performanței financiare a companiei. Este clar însă că această perioadă de vară va fi una încărcată pentru TAROM.

×
Subiecte în articol: FACIAS Tarom
Parteneri
Incendiu puternic în București! Degajări mari de fum, după ce o hală a luat foc | S-a transmis mesaj RO-Alert: "Evitați zona!"
x close