Antena 3 CNN Actualitate Social Ger cumplit în România: Locul în care temperatura a scăzut la -21 de grade. Prognoza pentru următoarele trei zile

Ger cumplit în România: Locul în care temperatura a scăzut la -21 de grade. Prognoza pentru următoarele trei zile

M.Z.
2 minute de citit Publicat la 08:12 24 Ian 2018 Modificat la 08:12 24 Ian 2018
o_1c4jcq6r71cgu7jdrvs12931ri28.jpg
Foto: Intact Images/EPA

Temperaturi scăzute miercuri dimineață, mai ales în Moldova. La Rădăuți, temperatura a scăzut la minus 21 de grade, însă vestea bună este că gerul nu ține mult. Până la sfârșitul săptămânii, meteorologii spun că temperaturile pot ajunge la 11 grade.

Miercuri 
Vremea va fi rece pentru această dată, în regiunile sudice, estice şi parţial cele centrale, local, geroasă în primele ore ale intervalului şi noaptea. În restul teritoriului, valorile termice se vor situa în jurul normelor climatologice specifice perioadei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -6 şi 5 grade, iar minimele între -13 şi -3 grade, mai scăzute în depresiunile Carpaţilor Orientali. Cerul va fi variabil cu înnorări - trecătoare în nordul şi centrul ţării, precum şi la munte şi persistente în sud-vest şi în sud, respectiv în Oltenia şi în Muntenia - în cursul zilei, când, cu totul izolat, cel mai probabil în zona Carpaţilor Meridionali şi a Subcarpaţilor Getici, vor mai fi posibile ninsori slabe (fulguieli). Vântul va sufla slab şi moderat cu unele intensificări pe crestele montane înalte. În zonele joase de relief, cu precădere în cele din interiorul arcului carpatic, pe arii restrânse, va fi ceaţă, mai ales dimineaţa şi noaptea.

Joi 
Vremea se va încălzi în majoritatea regiunilor, dar dimineaţa şi noaptea, va fi ger, însă pe arii restrânse, mai ales în depresiuni şi în sudul ţării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -3 şi 9 grade, iar cele minime se vor încadra între -12 şi -2 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei, dar şi mai ridicate în Dealurile de Vest. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Local, în zonele joase de relief, îndeosebi în orele dimineţilor, va fi ceaţă.

Vineri 
Temperaturile, din timpul zilei, vor continua să crească în vestul, nord-vestul şi centrul ţării şi în zonele de munte, dar dimineaţa şi noaptea, vremea va fi rece, pe arii restrânse geroasă în regiunile extracarpatice şi în depresiuni. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 şi 10 grade, cu cele mai ridicate valori în zona de deal din Banat şi Crişana, iar cele minime vor avea valori de la -17...-15 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali, până la 1-3 grade în Dealurile de Vest. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în extremitatea de sud-est, dar condiţiile de precipitaţii vor fi reduse. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului. În zonele joase de relief, mai ales dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse, va fi ceaţă.

Pentru mai multe informații despre starea vremii, accesați meteoplus.antena3.ro.

 

×
x close