Antena 3 CNN Actualitate Social Gravidele vor lua mai puțini bani. Scade indemnizația de concediu medical din cauza transferului de contribuții

Gravidele vor lua mai puțini bani. Scade indemnizația de concediu medical din cauza transferului de contribuții

Gravidele vor lua mai puțini bani. Scade indemnizația de concediu medical din cauza transferului de contribuții
Sursa foto: Foto: Pixabay.com
13 Feb 2018   •   13:50

Autorităţile discută marţi şi miercuri cu privire la eventualele scăderi ale indemnizaţiilor de creştere a copilului, ca urmare a transferului contribuţiilor sociale, a anunţat, marţi, Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice, la Palatul Parlamentului.

"Astăzi şi mâine la Ministerul de Finanţe, Ministerul Muncii, se discută ca eventuale astfel de situaţii să fie acoperite legal, apoi şi material. Nu spun care ar fi soluţia. Ideea e să identificăm astfel de posibile situaţii, după care să vedem care e cea mai bună abordare astfel încât oamenii să nu piardă. Contează interesul omului", a spus Teodorovici.

Indemnizaţia aferentă concediului medical pre şi post natal de 126 de zile ar putea scădea prin majorarea contribuţiilor sociale, de la 10,5% în decembrie la 25% în ianuarie, a declarat, marţi, Claudia Sofianu, Partener, Liderul Diviziei de impozit pe venit şi contribuţii sociale, EY România.

"Dintr-un calcul aritmetic reiese că indemnizaţia aferentă concediului medical pre şi post natal scade sau ar putea să scadă din următoarele considerente: în primul rând cota de contribuţie de asigurări sociale în cuantum de 10,5% până în decembrie anul trecut, din ianuarie 2018 a crescut la 25%. Deci este un procent mai mare care se datorează. Acesta ca urmare a transferului contribuţiei de asigurări sociale de la angajator la angajat. În al doilea rând, baza de calcul la care se aplică această cotă de contribuţie este crescută pentru că salariul mediu brut pe economie a crescut ajungând de la 3.131 de lei la 4.162 de lei", a spus Claudia Sofianu, la o întâlnire cu presa.

Claudia Sofianu a menţionat că este vorba de o indemnizaţie de concediu medical care înlocuieşte venitul salarial pe care mama îl obţine în mod normal şi că nu este afectată indemnizaţia de creştere a copilului care este plătită de către stat.

Contribuţiile sociale au trecut de la angajatori la angajaţi începând cu 1 ianuarie 2018, potrivit unei Ordonanţe de Urgenţă pentru modificarea Codului Fiscal, adoptată în noiembrie 2017 iar nivelul contribuţiilor a scăzut cu două puncte procentuale, astfel că, din totalul de 39,25% contribuţii plătite la un salariu brut, se vor plăti 37,25%. Din totalul de 22,75% contribuţii datorate de către angajator, 20 de puncte se transferă către salariat.

Calculele de la Finanţe arată că, în total, din salariul brut, 35% vor fi contribuţii reţinute de angajator în numele salariatului, iar contribuţiile rămase în sarcina angajatorului, respectiv 2,75% (după transferul de 20 puncte la salariat), scad la 2,25% şi vor acoperi riscurile de şomaj, accidente de muncă, concediu medical, creanţe salariale. În cazul veniturilor din activităţi independente, contribuţiile se plătesc dacă veniturile depăşesc 12 salarii minime brute pe economie.
 

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close