Antena 3 CNN Actualitate Social Risc de grevă la STB, traficul din Capitală riscă să fie paralizat

Risc de grevă la STB, traficul din Capitală riscă să fie paralizat

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 12:27 19 Ian 2022 Modificat la 13:36 19 Ian 2022
protest stb
Sursa foto: Inquam Photos / George Calin

Oamenii vor salarii mai mari cu 35% şi siguranţa locului de muncă. Mulţi se tem că-l vor pierde după noile modificări ale traseelor.

Angajaţii se tem de intrarea în insolvenţă, din cauza unei datorii la ANAF de aproape un miliard de lei. Reprezentantul administrației, viceprimarul Capitalei, Stelian Bujduveanu, neagă această posibilitate. 

Angajaţii STB, fost RATB, au protestat şi anul trecut când 1.700 de oameni au mărşăluit în jurul primăriei Bucureşti.

Câteva dintre problemele enumerate de sindicaliști în adresele trimise Primăriei și Prefecturii: 

• Teama intrării în insolvență, cuvânt care, în ultima vreme, a fost rostit din ce în ce mai des în cadrul Societății din cauza unor datorii la ANAF de aproape un miliard de lei; 
• Lipsa unui contract colectiv de muncă; 
• Desființarea unor posturi; 
• Probleme cu piesele de schimb la autobuze și la anvelope. 

Negocieri eşuate cu angajaţii din STB, risc de grevă în Capitală

Negocierile cu angajații din transportul public au eșuat, așa că ne aflăm la un pas de o grevă ce ar putea paraliza traficul din Capitală. 

Prima etapă a negocierilor s-a încheiat cu un răspuns negativ din partea conducerii STB, sindicaliştii anunţând că nu au reuşit să ajungă la niciun numitor comun.

În curtea STB s-a strigat în cor "grevă generală", după ce mai mulţi sindicalişti au anunţat că au primit un răspuns oficial de la STB prin care se spunea clar că actualul director a luat hotărârea să nu demisioneze.

Oamenii în continuare îi cer demisia din funcţia de conducere, pentru că negocierile legate de creşterea salariului nu au avut vreun folos şi nu au avut nimic de câştigat.

Protestul continuă în curtea STB şi oamenii spun că nu vor pleca până când cerinţele lor nu vor fi ascultate.

De asemenea, este foarte posibil ca angajaţii STB să apeleze la o grevă generală, pentru că ei spun că au ajuns la capătul puterilor.

×
Etichete: protest şoferi trafic
Parteneri
x close