Antena 3 CNN Actualitate Social Klaus Iohannis, despre adoptarea Codului penal: Modificările care s-au făcut sunt fie inutile, fie chiar toxice. Contest la CCR

Klaus Iohannis, despre adoptarea Codului penal: Modificările care s-au făcut sunt fie inutile, fie chiar toxice. Contest la CCR

Klaus Iohannis, despre adoptarea Codului penal: Modificările care s-au făcut sunt fie inutile, fie chiar toxice. Contest la CCR
04 Iul 2018   •   14:40

Președintele Klaus Iohannis susține, miercuri, declarații de presă, la Palatul Cotroceni. Ieșirea președintelui vine la scurt timp după ce, în Parlament, a fost adoptat Codul Penal.

„Este pur şi simplu inadmisibil cum a transformat PSD procedurile parlamentare şi cum se acţionează în ziua de azi în Parlament. Ceea ce se întâmplă în aceste zile se numeşte dictatura majorităţii şi este profund dăunătoare democraţiei. Avem o sumedenie de politicieni în România care clamează că noi trebuie să dăm mai multă atenţie Parlamentului. Pentru asta, în primul rând Parlamentul trebuie să-şi dea atenţia cuvenită. PSD-ul a trecut în timp record Codul penal prin Parlament, cu un simulacru de dezbatere în Camera Deputaţilor şi acest lucru este profund dăunător. PSD a reuşit în scurt timp să distrugă demnitatea actului de legiferare, a reuşit în scurt timp să transforme dezbaterile din Parlament într-o dezbatere lipsită de transparenţă, cu un rezultat previzibil, se trece cu tăvălugul peste argumentaţia opoziţiei”, a spus Klaus Iohannis.

Președintele a precizat că va contesta la Curtea Constituțională conținutul noului Cod penal. „Despre conţinutul Codului penal modificat voi avea o prezentare mai lungă atunci când voi contesta la Curtea Constituţională acest act normativ. Este bine de ştiut că şi Codul de procedură penală la care m-am referit acum câteva zile este în pregătire pentru a fi contestat la CCR. Modificările care s-au făcut în bună măsură sunt fie inutile, fie chiar toxice sau dăunătoare şi am de gând să folosesc toate instrumentele constituţionale pentru a contesta cele două acte normative”, a precizat Iohannis.

Citește și: Codul penal a fost adoptat de Camera Deputaților

Declaraţiile preşedintelui Iohannis vin după ce plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul privind modificarea Codului penal. Legea ar urma să intre joi la votul final în procedură de urgenţă, iar apoi să meargă la preşedintele Klaus Iohannis pentru promulgare.

×
Subiecte în articol: declaraţie Klaus Iohannis
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close