Antena 3 CNN Actualitate Social La Ordinea Zilei. "Va fi tragic în curând. Oamenii nu vor mai fi trataţi, pentru că nu va mai avea cine să îi trateze"

La Ordinea Zilei. "Va fi tragic în curând. Oamenii nu vor mai fi trataţi, pentru că nu va mai avea cine să îi trateze"

La Ordinea Zilei. "Va fi tragic în curând. Oamenii nu vor mai fi trataţi, pentru că nu va mai avea cine să îi trateze"
Sursa foto: Foto: VideoNews
07 Aug 2015   •   19:44

Medicii care lucrează în sistemul public de sănătate nu pot primi plăţi suplimentare sau donaţii de la pacienţii lor, această practică fiind în dezacord cu normele penale aflate în vigoare, potrivit unei decizii a instanţei supreme publicate în Monitorul Oficial al României.

 
Subiectul a fost dezbătut în ediţia de vineri a emisiunii "La Ordinea Zilei", realizată de Dana Grecu, la Antena 3. 
 
Fostul premier, Petre Roman, a explicat că atunci când au fost demarate procedurile pentru aderarea României la UE, ţara noastră a primit un credit de încredere.
 
"Eu am început, ca ministru de Externe, procedurile de aderare la UE. La prima şedinţă pe care am avut-o cineva a spus, despre România, că unul din marile avantaje ale noastre este că vom stabiliza sistemele publice la un nivel ridicat. Şi la noi s-a întâmplat inversul. Oamenii aceia erau convinşi că vom avea sisteme publice funcţionale, puternice. E o chestiune care mă preocupă serios. Analiza asta ar fi trebuit să fie făcută de partide politice. Sistemele publice sunt la pământ. Dar jaful a funcţionat perfect."
 
De asemenea, medicul oftalmolog Monica Popa a explicat că problemele din sistemul de sănătate vor duce la adevărate tragedii în curând.
 
"Nu ştiu dacă medicii sunt o forţă şi mulţi dintre ei se complac în situaţia de a se muta la privat sau de a pleca din ţară. Sunt pacienţi şi în alte părţi, problema este că pacienţii de aici rămân fără medici şi va fi tragic în curând, când oamenii nu vor mai putea fi trataţi, pentru că nu va mai fi nimeni."
 

×
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close