Antena 3 CNN Actualitate Social Locul din Capitală unde se vrea amenajarea benzilor speciale lângă şcoli, pe care părinţii să poată parca

Locul din Capitală unde se vrea amenajarea benzilor speciale lângă şcoli, pe care părinţii să poată parca

Locul din Capitală unde se vrea amenajarea benzilor speciale lângă şcoli, pe care părinţii să poată parca
01 Aug 2018   •   20:39

Primăria sectorului 4 vrea să amenajeze, începând din această toamnă, benzi speciale pe străzile unde există şcoli, secţiuni de drum pe care părinţii să poată parca, astfel încât elevii să poată coborî în siguranţă pentru a intra la cursuri.

„Majoritatea străzilor aflate în preajma şcolilor sunt supraaglomerate în timpul anului şcolar, iar Strada Viorele, prin care se asigură accesul elevilor în Şcoala Generală Nr. 97 este una dintre ele. Acesta este motivul pentru care Direcţia de Mobilitate Urbană Sector 4 a anunţat că va implementa în zonă un sistem de trafic menit să crească gradul de siguranţă al elevilor”, se arată într-un comunicat al Primăriei Sectorului 4.

Proiectul pilot va fi realizat, în această toamnă, la Şcoala Generală Nr. 97 şi va fi extins, ulterior, în tot sectorul.

Astfel, potrivit proiectului, strada pe care se circulă în prezent în sens unic va fi împărţită în două benzi. Una din acestea va fi special realizată, pentru ca maşinile care aduc copiii la şcoală să poată opri câteva momente, fără a bloca traficul, cum se întâmpla până acum.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Capitală şcoli parinti parcare
Parteneri
Cum va fi vremea în vacanța de Paște și când scăpăm de frig
x close