Antena 3 CNN Actualitate Social Schimbare de ultim moment pentru turiștii care merg în Bulgaria. MAE anunţă noile documente necesare

Schimbare de ultim moment pentru turiștii care merg în Bulgaria. MAE anunţă noile documente necesare

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat vineri că autoritățile bulgare au revizuit condițiile de intrare în țară, în contextul pandemiei de Covid-19. Astfel, românii vor putea intra în Bulgaria doar cu pașaportul sau cartea de identitate, fără alte documente.

Schimbare de ultim moment pentru turiștii care merg în Bulgaria. MAE anunţă noile documente necesare
de Claudia Popovici    |    02 Iul 2021   •   19:29

Potrivit informațiilor publicate de autoritățile bulgare, pe teritoriul Republicii Bulgaria se aplică sistemul de clasificare a statelor de proveniență pe mai multe zone (verde, portocalie, roșie), în funcție de gradul de răspândire a Covid-19 în aceste state. De asemenea, a fost instituită o categorie/zonă specială, în care a fost inclusă și România.

Noile măsuri se aplică până la data de 31 iulie 2021

„Astfel, persoanele care sosesc din România pot intra în Republica Bulgaria fără a fi obligate să prezinte alte documente, cu excepția documentelor de călătorie (carte de identitate sau pașaport)”, a transmis MAE.

Mai multe informații cu privire la clasificarea statelor pe zone, respectiv condițiile pe care trebuie să le îndeplinească persoanele care sosesc în Republica Bulgaria din acele state, precum și eventuale excepții de la aceste măsuri pot fi consultate pe pagina de internet a Ministerului Afacerilor Externe: https://www.mae.ro/node/51904 sau pe pagina de internet a Ministerului Sănătăţii din Republica Bulgaria: zapoved_r4PjG8n.pdf (government.bg).

×
Subiecte în articol: MAE Bulgaria cătătorie
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close