Ministerul Afacerilor Interne a anunţat, joi, că site-ul oficial al cărţii electronice de identitate a fost clonat. De asemenea, autoritățile au transmis că portalul corect pe care românii îl pot accesa este doar https://carteadeidentitate.gov.ro.
Conform unui anunţ postat de Ministerul Afacerilor Interne pe pagina de Facebook, site-ul oficial al noii cărți electronice de identitate a fost clonat.
"Ministerul Afacerilor Interne a depistat o activitate de impersonare a site-ului oficial al noii cărți electronice de identitate. Structurile MAI au intervenit și au blocat accesul la site-ul fals, care clona pagina oficială.
Reiterăm: pagina web oficială dedicată cărții electronice de identitate este doar https://carteadeidentitate.gov.ro. Acest site este construit exclusiv pe domeniul .gov.ro.
Orice altă pagină, apărută pe alte domenii (.ro, .com etc.), NU este oficială și poate reprezenta o tentativă de fraudă.
Vă recomandăm să accesați doar sursele oficiale!", a comunicat MAI pe Facebook.