Doi copii de 1 şi 4 ani, din Argeş, au murit, aseară, intoxicaţi cu fum. Mama le făcuse focul în casă şi a plecat, în vecini, după lapte. Băieţeii s-ar fi jucat la sobă, iar o scânteie a făcut ca un morman de rufe să ia foc şi să degaje fumul înecăcios. După ce i-a găsit fără suflare, femeia a fost la un pas să-şi pună capăt zilelor.
”Copiii erau scoși în curte pe o pătură. Unul dădea semne de supraviețuire celălalt avea mânuțele deja reci. I-am resuscitat, dar fără rezultat” a spus unul dintre polițiști.
Sursa: Observator