Cu doar câteva zile înaintea comemorării a doi ani de la tragedia din clubul bucureștean Colectiv în urma căreia 65 de oameni și-au pierdut viața, o nouă mărturie a calvarului prin care au trecut supraviețuitoriii, după incendiu, iese la suprafață.
Alexandra Furnea publică, pe Facebook, o rememorare a acelor zile.
"Am aflat ulterior, din scrisorile medicale, că am fost contaminată cu Pseudomonas multirezistent în toate plăgile. Probele mele erau departe de a fi sterile. Medicii mi-au mințit familia atunci mama și sora mea au întrebat dacă nu ar fi o idee mai bună să găsim o cale să plec în străinătate. Surorii mele i s-a spus că, dacă în locul meu ar fi copilul chirurgului, acesta nu l-ar transfera. I s-a mai zis că, dacă nu rezist, este, cumva, vina mea, pentru că sunt „slăbuță și sensibilă”. Am avut bacterii multirezistente și pe proba de cateter.
Zi de zi, luam un cocktail de 5 antibiotice – Meronem, Linezolid, Colistin, Avelox, Levofloxacin, Imipenem și altele. Mamei i se spune că mi le administrează pentru că sunt răcită. Cu siguranță am „adus de acasă” o pneumonie. În niciun caz nu am dobândit-o în spital. Antibioticele le luam preventiv, ca boala mea, de care eram tot eu de vină, să nu se agraveze. Febra pe care o făceam cu toții era și ea, normală. Așa fac arșii, ni se zicea. De fapt, noi eram infectați.
În timp ce ministrul sănătății de atunci, domnul Bănicioiu, spunea că spitalele au tot ce le trebuie și că avem condiții ca în Germania, paturile noastre erau susținute cu ajutorul cutiilor de carton în care se ținea ser fiziologic. Asistentele mai aduceau din depozit câte o cutie atunci când voiam să schimbăm poziția saltelei. Deși spitalul a primit atunci, din câte s-a discutat șoptit pe holuri, o donație constând în paturi noi, pentru arși, a refuzat-o pe motiv că nu aveau nevoie de ele. În imaginile de mai jos, vedeți paturile și saltelele de la Spitalul de Arși, la momentul Colectiv. După externarea noastră, s-a acceptat și donația. Acum, spitalul are paturi noi.
Am stat câte 4 sau 5 persoane în același salon.Ulterior, am stat câte 2, apoi iarăși câte 3, 4. Baia era comună și era la două saloane depărtare. Ca să ajungi acolo, trebuia să te ducă o infirmieră. Personalul medical auxiliar, de bună-credință, era depășit de situație. Se întâmpla să urinezi în pat, disperat și rușinat, pentru că nu aveai cum să ajungi la baie. Și dacă, prin absurd, ajungeai, aveai mâinile bandajate și nu le puteai folosi din cauza durerii".
