Antena 3 CNN Actualitate Social Maşina cu care Gheorghe Dincă le-a răpit pe Alexandra şi Luiza, scoasă la licitaţie

Maşina cu care Gheorghe Dincă le-a răpit pe Alexandra şi Luiza, scoasă la licitaţie

Maşinile criminalului din Caracal, Gheorghe Dincă, bărbatul suspectat de uciderea Alexandrei Măceşanu şi Luizei Melencu, au fost scoase la licitaţie.

Maşina cu care Gheorghe Dincă le-a răpit pe Alexandra şi Luiza, scoasă la licitaţie
Sursa foto: Hepta
16 Iun 2020   •   18:27

Potrivit Realitatea PLUS, una dintre maşini este chiar cea folosită de către Dincă pentru a le răpi Alexandrei şi Luizei. 

Este un autoturism fabricat în anul 2006, iar preţul de pornire al licitaţiei este de 1.033 lei. O alta, o dubă din 1996, are un preţ de pornire de 5.017 lei.

Pe 16 august, anul trecut, mai multe probe, printre care și trei mașini, au fost ridicate de anchetatori.

Cum au descoperit anchetatorii mașina lui Gheorghe Dincă

În ziua de 25 iulie, după ce Alexandra sunase la 112, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, Cătălin Zăvoianu, l-a apelat în jurul orei 15.00 pe şeful de post din Dobrosloveni şi i-a spus să facă urgent demersurile necesare pentru a înregistra dosarul la Parchet. 

Aşa se face că abia la ora 15.30 a fost înregistrat dosarul penal sub numărul unic 297/P/2019, pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal. Cauza a fost atribuită procurorului Cristian Ovidiu Popescu. 

„Domnul procuror Popescu a fost chemat de acasă şi a venit, i s-a prezentat speţa, i s-a arătat tot ce s-a făcut până în acel moment. Adică, nimic concret. Se verificaseră şi nişte imagini de pe camerele de supraveghere, dar toate pistele erau greşite.
 
Domnul procuror a întrebat de unde se bănuieşte că a fost răpită Alexandra şi i s-a răspuns din zona Liceului Mihai Viteazul. Atunci dânsul a sunat pe cineva care avea un cabinet de ginecologie pe lângă liceu şi persoana respectivă i-a indicat exact unde sunt camerele de supraveghere. Maşina argintie care era căutată de atâtea ore a fost găsită. Se vedeau însă doar ultimele două litere de la numărul de înmatriculare Y şi W. Ăsta-i adevărul. Domnul procuror Popescu a descoperit maşina”, a declarat chiar unul dintre poliţiştii implicaţi în anchetă. 

Au fost analizate apoi toate combinaţiile de numere şi litere. Într-un final, s-a stabilit că autoturismul căutat este un Renault Megane argintiu, cu numărul de înmatriculare OT – 48 – WYW şi aparţine lui Dincă Gheorghe din Caracal, în vârstă de 66 de ani. Certitudinea că Alexandra a urcat în această maşină a existat abia în jurul orei 23,00, adică după 12 ore de la apelul fetiţei la 112.”, se arăta într-un comunicat.
 

×
Subiecte în articol: Gheorghe Dincă
Parteneri
Ion Iliescu și Petre Roman, audiați în Dosarul Mineriadei, după 34 de ani
x close