Antena 3 CNN Actualitate Social Meteorologii avertizează! Fenomene periculoase în mai multe județe din România

Meteorologii avertizează! Fenomene periculoase în mai multe județe din România

Meteorologii avertizează! Fenomene periculoase în mai multe județe din România
Sursa foto: Foto: Pixabay.com
27 Dec 2017   •   14:32

Update: Meteorologii au emis, miercuri, o nouă avertizare nowcasting Cod galben de ceaţă, valabilă pe durata următoarelor ore în localităţi din judeţe aflate în zona Moldovei. 

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), până la ora 17:00, în judeţele Vrancea şi Galaţi, va persista ceaţa, iar vizibilitatea va fi scăzută local sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri. 

Totodată, ceaţa se va semnala inclusiv pe drumurile naţionale şi E85. 

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.

Update: Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o nouă avertizare nowcasting Cod galben de ceaţă şi polei, valabilă pe durata următoarelor ore în patru judeţe din zona Moldovei. 

Potrivit meteorologilor, până la ora 14:00, în judeţele Vrancea, Galaţi, Botoşani şi Vaslui se va semnala ceaţă, care va determina scăderea vizibilităţii, local sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri. 

De asemenea, cu totul izolat, vor fi condiţii de polei, iar fenomenele prognozate se vor semnala inclusiv pe drumurile naţionale şi E85. 

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.

Știrea inițială: Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri dimineaţa, avertizări nowcasting Cod galben de ceaţă şi polei, valabile în opt judeţe din Transilvania şi Moldova, pe durata următoarelor trei ore. 

Astfel, până la ora 11:00, în mai multe localităţi din judeţele Braşov, Harghita, Covasna, Vrancea, Galaţi, Iaşi, Bacău şi Vaslui se va semnala ceaţă, fenomen ce reduce vizibilitatea local sub 200 de metri şi, izolat, sub 50 de metri. De asemenea, în zonele avertizate vor fi condiţii de depunere a poleiului. 

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: ceata polei fenomene meteorologii
Parteneri
Zboruri comerciale, bruiate de ruşi inclusiv în spaţiul aerian al României
x close