Antena 3 CNN Actualitate Social Milioane de români vor beneficia de aceste servicii gratuite de la 1 aprilie

Milioane de români vor beneficia de aceste servicii gratuite de la 1 aprilie

Milioane de români vor beneficia de aceste servicii gratuite de la 1 aprilie
Sursa foto: Foto: Pixabay.com
31 Mar 2018   •   11:40

 Începând cu data de 1 aprilie anul curent, românii asigurați, dar și cei neasigurați în sistemul public de sănătate vor beneficia de servicii dentare decontate de casele de sănătate, potrivit unui act normativ care a fost recent publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 273/2018.

Așa cum era de așteptat, lista de servicii va fi mai lungă pentru cei asigurați în sistemul de sănătate decât pentru cei neasigurați. Mai mult, majoritatea serviciilor sunt prevăzute cu decontare integrală, adică fără plată, scrie avocatnet.ro.

Adulții vor putea merge la consultație gratuită o dată pe an, în timp ce copiii o vor putea face chiar de două ori. Pentru persoanele asigurate vor exista trei posibilități de decontare de către casă:

- decontarea pentru copii, unde vorbim de acoperirea integrală a tarifelor (adică nu se mai plătește nimic)
- decontarea pentru adulți (peste 18 ani), unde vorbim fie de acoperirea integrală a tarifelor, fie de reduceri de 60%;
- un al treilea tip de decontare, pentru beneficiarii unor legi speciale, unde acoperirea este, de asemenea, integrală.

Pentru decontarea integrală sau de 60% din tarif sunt prevăzute următoarele tratamente: tratamentul cariei simple, obturaţia dintelui după tratamentul  afecţiunilor pulpare sau al gangrenei, pansamentele calmante, extracția dinților cu anestezie, diverse proteze, aparate și dispozitive utilizate în tratamentul malformațiilor congenitale, reparații și reconstrucții.

×
Subiecte în articol: servicii 1 aprilie
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close