Antena 3 CNN Actualitate Social Ministrul Finanțelor, despre banii lui Iohannis: ANAF a început recuperarea sumei încasate drept chirie

Ministrul Finanțelor, despre banii lui Iohannis: ANAF a început recuperarea sumei încasate drept chirie

Ministrul Finanțelor, despre banii lui Iohannis: ANAF a început recuperarea sumei încasate drept chirie
05 Iul 2018   •   14:25

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a declarat, joi, că ANAF va recupera suma încasată drept chirie, în urma unui imobil pe care președintele Klaus Iohannis la pierdut în instanță.

„Chiar acum două zile i-am cerut să-mi prezinte o astfel de situație Este obligația domnului Mișa Ionuț de a face imediat orice demers legal pentru a recupera aceste sume, că este de la Iohannis, că este de la o persoană fizică sau juridică. Este obligat să o facă. Eu sper să fi făcut ceea ce era conform legii. Sunt convins, pentru că vorbim despre un fost ministru de Finanțe. Deci este obligat. Știe legea foarte bine. Mai ales că am cerut, ca ministru al Finanțelor, să facă acest lucru. O să vă prezint aceste date, imediat ce le primesc de la Fisc”, a spus Eugen Teodorovici.

Reacția ministrului Finanțelor vine după ce Liviu Dragnea a spus că este foarte îngrijorat de pasivitatea ANAF și i-a transmis președintelui ANAF, Ionuț Mișa, că trebuie să colecteze banii de la toți contribuabilii, inclusiv de la Klaus Iohannis.

 

×
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close