Antena 3 CNN Actualitate Social Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre salariile angajaților. Cum vor decurge lucrurile

Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre salariile angajaților. Cum vor decurge lucrurile

Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre salariile angajaților. Cum vor decurge lucrurile
22 Feb 2018   •   12:15

 Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat joi că situaţia salariilor mai multor categorii profesionale se va echilibra, menţionând că a depus la Camera Deputaţilor câteva amendamente la Ordonanţa 91, adoptată în decembrie, care "ar ajusta sau regulariza cât de cât lucrurile". 

Este vorba de Ordonanţa de urgenţă nr. 91 din 6 decembrie 2017 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. 

"Vizavi de Legea salarizării, noi am depus la Camera Deputaţilor câteva amendamente care credem noi că ar ajusta sau ar regulariza cât de cât lucrurile. De asemenea, regulamentul sporurilor cu primele opt anexe este postat deja pe site-ul ministerului, mai avem o anexă asupra căreia trebuie să mai discutăm şi merg acum să mă întâlnesc cu cei de la Sanitas. Eu zic că lucrurile se vor echilibra şi nu numai biologii, chimiştii, farmaciştii, este vorba şi de alte categorii profesionale pe care noi vrem să le echilibrăm. Şi chiar medicii. De exemplu, şeful de secţie avea un salariu mai mic în lege decât al unui medic primar şi atunci şi aceste lucruri le-am reglat", a precizat Pintea la Palatul Parlamentului, unde a participat la Adunarea Generală a Consiliilor Judeţene din România. 

Precizările ministrului Sănătăţii au survenit unei întrebări pe această temă, în contextul unui memoriu al biochimiştilor, care spun că ar fi nevoie de o reanalizare şi o modificare a legii salarizării, pentru că ei nu au primit creşteri salariale suficiente şi e o diferenţă de salarizare între ei şi medicii biologi. 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Ministrul Sanatatii anunt salarii angajati
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close