Antena 3 CNN Actualitate Social Mirela Voicu îi desființează pe organizatorii care au premiat-o pe Olivia Steer: „E trist și revoltător. Nimic nu mai e firesc în ţara asta”

Mirela Voicu îi desființează pe organizatorii care au premiat-o pe Olivia Steer: „E trist și revoltător. Nimic nu mai e firesc în ţara asta”

Mirela Voicu îi desființează pe organizatorii care au premiat-o pe Olivia Steer: „E trist și revoltător. Nimic nu mai e firesc în ţara asta”
19 Apr 2018   •   16:35

Premiu controversat primit de Olivia Steer, vedeta care se opune categoric vaccinării copiilor. Vedeta a primit un premiu pentru rolul său activ în societate la gala femeilor care dăruiesc sănătate.

„Este noaptea minții. Trăim într-o țară bolnavă unde inițiatorii unor campanii agresive de antivaccinare primesc premii pentru că s-au implicat în campanii de sănătate. Într-o țară unde copiii nevaccinați mor pe capete de rujeolă, niște doamne sensibile sunt premiate pentru că au reuşit să-i convingă pe unii părinţi să-şi apare copiii de boli cu ceai de mărgaritar sălbatic, amestecat cu apă vie de la izvorul 9, din Munţii Fuiorului. În acest caz, celebrul dr Menghele, dacă ar fi trăit, ar fi putut primi aseară premiul de excelență pentru exeperimente medicale unice, care au dus la medicină pe culmile gloriei. Nu găsesc neapărat o vină în a accepta acest premiu, ci găsesc o vină fără tăgadă a organizatorilor acestui eveniment. Nu poți să organizezi evenimente care să premieze sau să elogieze sănătatea şi tu să premiezi o persoană care spune că, de exemplu, că "Vaccinurile sunt un mit, că nu te protejează, ci că te îmbolnăvesc. O persoană fără studii medicale promovează agresiv acest enunț. (…)

E adevărat, că în România, oricine poate face gale și poate da orice fel de premiu.

Suntem într-un basm, dar nu întrp-unul modern cu happy end, cum scriu premianţii. Ci într-un basm scris prost, în care oaia premiază lupul că i-a mâncat suratele, în care iepurele elogiază vânătorul care l-a rănit. E trist, e revoltător. Nimic nu mai e firesc în ţara asta. Eu m-am gândit să organizez o gală cu titlul „Efectul razelor de lună asupra galoșilor de gumă”. Și vreau să premiez o fabrică de papuci de casă.

 

×
Subiecte în articol: Mirela Voicu olivia steer vaccinuri
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close