Antena 3 CNN Actualitate Social O ambulanță s-a blocat în apropiere de București, în drum spre un bolnav. Aceasta a fost scoasă din nămeți de un vehicul off road

O ambulanță s-a blocat în apropiere de București, în drum spre un bolnav. Aceasta a fost scoasă din nămeți de un vehicul off road

O ambulanță s-a blocat în apropiere de București, în drum spre un bolnav. Aceasta a fost scoasă din nămeți de un vehicul off road
Sursa foto: Foto: captura Youtube
23 Mar 2018   •   10:49

O ambulanță, care se deplasa la o persoană cu hipertensiune arterială (urgență de cod galben), a rămas blocată în Bragadiru, din cauza zăpezii,  iar pentru a fi deblocată a fost trimis un vehicul off road de la o companie cu care Serviciului de Ambulanță București Ilfov (SABIF) are protocol de colaborare pentru astfel de cazuri, a declarat managerul SABIF dr Alis Grasu.

”Mașnile se deplasează cu dificultate pe străzile înguste, pline de autovehicule parcate  pe ambele sensuri sau pe care s-a adunat multă zăpadă viscolită. În această dimineață, am apelat la serviciile unei companii de vehicule off road, cu care avem un protocol de colaborare, ca să deblocăm o ambulanță care trebuia să ajungă la un caz de hipertensiune, adică urgență de cod galben. Trebuie să fim pregătiți pentru orice situație”, a adăugat managerul SABIF, potrivit libertatea.ro.

Ambulanțele se deplasează cu dificulate mai ales în zonele cu străzi mici, cu multă zăpadă viscolită, dar și în localitățile din jurul Capitalei.

×
Subiecte în articol: ambulanta pacient masini
Parteneri
Marele Premiu al Chinei | Tabloul complet al calificărilor
x close