Antena 3 CNN Actualitate Social O mamă a ajuns în instanţă pentru a-i salva viaţa copilului încă nenăscut

O mamă a ajuns în instanţă pentru a-i salva viaţa copilului încă nenăscut

O mamă a ajuns în instanţă pentru a-i salva viaţa copilului încă nenăscut
Sursa foto: Foto: Pixabay.com
15 Noi 2017   •   13:05

O mamă a reușit să câştige în instanţă dreptul la viaţă al copilului ei. 
Aceasta a recurs la foarte multe metode pentru ca funcţionarii Casei de Sănătate să elibereze un formular, care îi fusese refuzat iniţial pe motiv că bebeluşul ei nu s-a născut.

Un paşaport medical în baza căruia copilul, diagnosticat cu o malformaţie cardiacă încă din pântece, a putut fi operat şi salvat, în ultimul moment, într-un spital din Germania, informează observator.tv.

"Am fost izbiţi de un refuz categoric, cum că acest dosar nici nu poate fi făcut.", povestea femeia

Autorităţile s-au apărat spunând că nu au cum să elibereze un act pentru o persoană care încă nu există.

Iar dacă nu există în acte, nu are şansă la viaţă. Sună crud, dar e textul legii pe care funcţionarii din Prahova o aplică, fără să privească spre pacient. "Nici măcar nu au deschis acel dosar. Am iesit din birou, mi s-a facut rau, o femeie mi-a dat un pahar cu apa. Medicul din comisia de evaluare a ieşit din birou şi i-a spus doamnei, într-o doară: dacă e cazul, cheamă o salvare!", mai povesteşte Ioana.

Fetiţa ei a fost diagnosticată cu o malformaţie cardiacă, încă din pântece. Putea fi operată, după naştere, doar în străinătate, prin formularul E112. Un drept care i-a fost refuzat, din cauza birocraţiei: "Suferinţa a fost enormă. Pentru copilul nostru, o naştere prematură putea fi fatală. Toate aceste presiuni puteau duce la acest lucru." 

Disperată că se apropie naşterea copilului ei, femeia şi-a mutat lupta în instanţă. Iar instanţa i-a dat dreptate. Funcţionarii Casei au fost obligaţi să elibereze Formularul E112, înainte de naşterea fetiţei. 

Ioana şi-a adus copilul pe lume în Germania, unde a fost operat şi salvat de un medic român. Fetiţa Ioanei are acum două luni şi e în siguranţă. Mama îşi doreşte ca povestea ei să poată schimba legile ce le închid copiilor drumul spre viaţă, chiar înainte de a se naşte.

×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close