Antena 3 CNN Actualitate Social O tânără și-a pierdut vederea în timpul unei vacanțe în Grecia. Care este motivul

O tânără și-a pierdut vederea în timpul unei vacanțe în Grecia. Care este motivul

O tânără și-a pierdut vederea în timpul unei vacanțe în Grecia. Care este motivul
Sursa foto: Foto: Pixabay.com
08 Mai 2017   •   17:32

Hanna Powel este o tânără din Marea Britanie care a orbit din cauza unei băuturi alcoolice, informează The Mirror. Fata în vârstă de 22 de ani a fost supusă mai multor intervenții chirurgicale, iar polițiștii cred că băutura consumată conținea alcool metilic.

Potrivit Libertatea.ro, Hanna a povestit că se afla în vacanță pe insula grecească Zante și a comandat un cocktail pe bază de votcă. A doua zi dimineață, când s-a trezit le-a spus prietenilor să tragă perdelele pentru a face lumină în cameră. Abia când i-au aceștia i-au zis că perdelele sunt trase deja și-a dat seama că orbise.

Vederea nu a fost singura problemă pe care a generat-o această băutură. Hanna a aflat că suferă și de insuficiență renală, iar acum trebuie să facă dialize. ”Rinichii ei nu mai sunt funcționali deloc. Trebuie să facă dializă în fiecare zi”, a spus mama Hannei. 

Medicii nu știu dacă tânăra își va recupera vederea sau dacă rinichii ei vor mai fi vreodată funcționali.

”Fetele din grup au ieșit în noapta aia, iar când s-au întors și Hanna s-a trezit dimineață nu mai vedea și avea dureri abdominale foarte puternice. Se simțea din ce în ce mai rău, așa că am dus-o la un centru medical lângă hotel. De acolo o ambulanță a luat-o și a dus-o la spital pe continent”, a povestit un prieten al fetei.

Oficialii poliției din Zante au deschis o anchetă și sunt convinși că băutura consumată de fată conținea alcool metilic. 
Proprietarii de baruri din Grecia sunt cunoscuți pentru că folosesc alcool metilic, pentru a lungi băuturile alcoolice. Această substanță chimică atacă nervii optici în cazul consumului uman. 

×
Subiecte în articol: vacanţă bautura vedere tanara orbire alcool
Parteneri
Elena Mateescu anunță o nouă schimbare a vremii, de Florii
x close