Antena 3 CNN Actualitate Social Oamenii care câştigă în trei zile cât un simplu muncitor într-un an

Oamenii care câştigă în trei zile cât un simplu muncitor într-un an

Oamenii care câştigă în trei zile cât un simplu muncitor într-un an
Sursa foto: Foto: Pixabay.com
04 Ian 2018   •   10:50

Directorii companiilor britanice incluse în indicele bursier FTSE 100 au câştigat în primele zile ale acestui an echivalentul salariului anual al unui muncitor obişnuit, arată un studiu publicat joi de High Pay Centre şi Chartered Institute of Personnel and Development (CIPD), informează Reuters şi AFP.

Potrivit calculelor celor două organizaţii, remuneraţia medie acordată directorilor generali ai celor 100 de companii din indicele bursier FTSE-100 a atins joi 28.758 de lire sterline (32.328 euro), adică venitul mediu anual al unui muncitor obişnuit care lucrează în regim full time.

"Deşi este încurajator să vedem o mică limitare a recompenselor la vârful unor companii din FTSE 100 anul trecut, există în continuare decalaje excesive şi nejustificate între directori şi restul forţei de muncă", a declarat directorul High Pay Centre, Stefan Stern. 

Remuneraţia medie a unui CEO al unei companii din FTSE 100 a scăzut în 2017 cu aproximativ 17% până la 4,5 milioane lire sterline (5,05 milioane euro).

"Scăderea remuneraţiei de anul trecut este binevenită, chiar dacă este una relativ marginală, şi s-a datorat în principal propunerilor primului ministru privind combaterii exceselor consiliilor de administraţie", a susţinut la rândul său directorul Chartered Institute of Personnel and Development, Peter Cheese. 

Cele două organizaţii au denumit ziua de 4 ianuarie "Fat Cat Thursday" (joia pisicilor grase) pentru a denunţa disparităţile salariale existente în Marea Britanie.

Chiar şi cu reducerea remuneraţiei de anul trecut, raportul dintre remuneraţia unui CEO şi cea a unui muncitor obişnuit este de 120:1, arată autorii raportului "Fat Cat Thursday", în condiţiile în care cel mai bine plătit director, Martin Sorrell de la compania de publicitate WPP, a câştigat 48,2 milioane lire sterline.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: oameni castig muncitori bursa
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close