Ce se întâmplă cu Parcul Văcăreşti. Anunțul făcut de ministrul Mediului, Daniel Constantin

de M.Z.    |    17 Ian 2017   •   19:10
Ce se întâmplă cu Parcul Văcăreşti. Anunțul făcut de ministrul Mediului, Daniel Constantin Foto: gov.ro

Ministrul Mediului, Daniel Constantin, a declarat, marţi, că este foarte probabil ca Parcul Natural Văcăreşti să treacă în administrarea Primăriei Generale a Capitalei, care a încheiat un protocol cu un ONG, fiind, practic, singurii care au depus o ofertă concretă de preluare a parcului.

”În zilele următoare, voi semna ordinul de ministru prin care vom desemna comisiile care vor analiza dosarele respective, iar, dacă lucrurile sunt în regulă, în scurt timp Parcul Văcăreşti va intra în administrarea acestei asocieri, care s-a format între Primăria Bucureşti şi acest ONG”, a declarat Daniel Constantin.

Primăria Generală a Municipiului Bucureşti a încheiat un protocol de colaborare pentru administrarea comună a Ariei Naturale Văcăreşti, pe o perioadă de cinci ani, cu Asociaţia Parcul Natural Văcăreşti.

În acest moment, Parcul Natural Văcăreşti se află în administrarea Sectorului 3 și se întinde pe o suprafaţă de 186 de hectare.

Sursă: Mediafax
Parteneri
x close