x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Fii alături de noi!

Percheziţii DGA la firma care administrează groapa de gunoi de la Măldăreşti

de 21 Sep 2017   •   09:32
Percheziţii DGA la firma care administrează groapa de gunoi de la Măldăreşti 16
Foto: Agerpres.ro

Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) fac, joi, 16 percheziţii în judeţul Vâlcea şi în municipiul Bucureşti, fiind vizat administratorul SC Sacomet SA Horezu, societate ce deţine în administrare groapa de gunoi de la Măldăreşti. Ofiţerii suspectează fapte de corupţie pentru obţinerea autorizaţiilor de funcţionare de la instituţiile de mediu şi protecţia apelor. La instituţiile respective se fac doar verificări, nefiind supuse percheziţiilor.

DGA a anunţat, joi, că se fac 16 percheziţii în judeţul Vâlcea şi municipiul Bucureşti într-o cauză privind infracţiuni de corupţie, la acţiune participând Serviciile Judeţene Anticorupţie Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Sibiu, Alba, Olt, Dolj, Gorj şi Structura Centrală, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

Trei percheziţii sunt la sediile şi punctele de lucru ale unor societăţi comerciale, iar 13 la locuinţe ale unor persoane fizice.

”Activităţile procedurale sunt realizate într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor fapte de corupţie, dar şi infracţiuni prevăzute de legea protecţiei mediului şi de legea apelor”, anunţă DGA.

Simultan cu activităţile de percheziţie domiciliară, au loc audieri de persoane la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, iar lucrătorii DGA efectuează verificări la instituţii publice din judeţul Vâlcea.

Potrivit unor surse judiciare, în dosar este vizat administratorul  SC Sacomet SA Horezu, societate ce deţine în administrare groapa de gunoi de la Măldăreşti. Ofiţerii au suspiciuni cu privire la emiterea autorizaţiilor de funcţionare, fiind verificate instituţii de protecţia mediului şi protectia apelor din judeţul Vâlcea.

”La aceste instituţii nu se fac perchezitii, doar verificări. Toate percheziţiile sunt la sedii de societăţi comerciale şi domiciliare, dat fiind că administratorul deţine zece imobile în judeţul Vîlcea şi unul în Bucureşti” , au transmis sursele judiciare.

sati