Antena 3 Actualitate Social Peste 2.000 de angajaţi ai Poştei Române au ieșit în stradă. Ce nemulțumiri au oamenii

Peste 2.000 de angajaţi ai Poştei Române au ieșit în stradă. Ce nemulțumiri au oamenii

de Georgiana Adam    |    14 Mai 2022   •   11:57
Peste 2.000 de angajaţi ai Poştei Române au ieșit în stradă. Ce nemulțumiri au oamenii
Sursa foto: colaj Antena 3

Peste 2.000 de angajaţi ai Poştei Române au ieșit în stradă, sâmbătă dimineață, protestând în Piața Victoriei din Capitală.

Ei sunt nemulţumiţi de salariile mici pe care le au, de refuzul conducerii companiei de a negocia majorări de venituri pentru aceştia şi faptul că o parte dintre ei îşi vor pierde locurile de muncă în perioada următoare. 

Oamenii nemulțumiți care au ieșit în stradă sâmbătă vorbesc de un plan de restructurare care ar exista.

În plus, Blocul Național Sindical susține că 80% dintre angajați au salariul lunar net sub 1.700 de lei.

Protestul a fost organizat de Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România și de Blocul Național Sindical.

Conform BNS, pentru 17.000 dintre angajaţi, adică pentru aproape 80% din întreg personalul, salariul net lunar este sub 1.700 lei, la limita traiului de subzistență, în condiții de muncă foarte grea, solicitantă, de uzură.

”Iminența pierderii unui număr semnificativ de locuri de muncă din rândul agenților poștali, al factorilor, oficiantelor, diriginților, lucrătorilor din tranzite în urma introducerii unor posibile automatizări, dar şi în lipsa abordării unor noi linii de business. 

Un astfel de subiect care vizează din estimările noastre un număr uriaș de locuri de muncă din companie ar trebui să aibă la bază evaluări, programe alternative pentru salariați (inclusiv reconversie și recalificare) și nu în ultimul rând, măsuri dedicate celor ce își vor pierde locurile de muncă. 

Este obligatoriu ca un astfel de subiect să fie discutat în mod deschis, transparent, cu date și cifre pe masă. Nu vrem să fim puși în fața faptului împlinit și să decontăm lipsa de profesionalism a unora care vremelnic ocupă funcții de șefi”, mai arată sindicaliștii.


 

×
Subiecte în articol: protest Posta Romana salarii

Ştirile Antena 3 sunt şi pe Facebook sau pe Google News

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp

Parteneri
x close