Antena 3 CNN Actualitate Social Ploile și vijeliile se extind în aproape toată țara - Harta zonelor afectate

Ploile și vijeliile se extind în aproape toată țara - Harta zonelor afectate

Ploile și vijeliile se extind în aproape toată țara - Harta zonelor afectate
Sursa foto: Foto: antena3.ro
de M.Z.    |    03 Sep 2017   •   14:50

UPDATE 14.50 - Administraţia Naţională de Meteorologie a emis mai multe atenţionări nowcasting de tip cod galben pentru 13 judeţe de pe întregul teritoriu al ţării, unde, duminică după-amiază se vor semnala ploi abundente şi vânt puternic. 

Astfel, până la ora 15:30, sunt vizate judeţele Bihor, Hunedoara, Arad, Caraş-Severin şi Timiş, unde va ploua abundent, cu averse care vor depăşi 25-30 de litri pe mp, vor fi frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi cu aspect de vijelie, grindină de dimensiuni mici. 

De asemenea, până la ora 15:00 sunt vizate judeţele Teleorman, Argeş, Alba, Gorj, Olt şi Vâlcea, unde se vor semnala frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie, averse ce vor cumula 20-25 l/mp, izolat 30 l/mp, grindină de mici dimensiuni. 

Totodată, în judeţele Constanţa şi Tulcea, va fi vânt puternic până la ora 19:45. 

Duminică dimineaţă, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare cod galben de ploi abundente şi instabilitate atmosferică, valabilă de duminică, ora 10:00, până luni la ora 9:00, pentru un număr de 23 de judeţe din nordul centrul şi sudul ţării. 

UPDATE 11.03 - Meteorologii au emis o atenţionare cod galben de ploi valabilă pentru nordul, centrul şi sudul ţării. Astfel, în Oltenia, Transilvania, local în Muntenia şi nordul Moldovei, precum şi la munte vor fi ploi torenţiale şi vijelii, iar cantităţile vor depăşi pe arii extinse 25 l/mp şi izolat 40,50 l/mp.

Atenţionarea intră în vigoare duminică, la ora 15.00, fiind valabilă până luni, la ora 3.00.

Totodată, meteorologii au emis o informare de ploi valabilă de duminică, ora 10.00, până luni, ora 9.00, fiind anunţate perioade cu instabilitate atmosferică accentuată şi ploi însemnate cantitativ în sudul, centrul şi nordul ţării, precum şi în zonele de deal şi de munte.

Vor fi descărcări electrice frecvente, averse, izolat grindină şi intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi local 20 l/mp şi pe arii restrânse 30 l/mp. În noaptea de duminică spre luni (3/4 septembrie) aria precipitaţiilor se va restrânge treptat spre regiunile nordice.

În după-amiaza zilei de duminică vremea se va menţine călduroasă în sud-estul teritoriului, în timp ce în rest temperaturile vor fi în scădere. 

Luni, răcirea vremii va cuprinde toată ţara.

----------------------------

Știrea inițială 08.50

Vremea de toamnă pare să înceapă să se arate. Mai exact, ploile și vijeliile se extind duminică în toată țara, potrivit informării ANM. 

O informare meteo de ploi și vijelii, valabilă de sâmbătă seara și până luni la ora 18, a fost emisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

În intervalul menţionat, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în majoritatea zonelor, începând din vest.

Vor fi descărcări electrice frecvente, averse torenţiale, pe arii restrânse grindină şi intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 30-40 l/mp, potrivit ANM.

Astfel de fenomene se vor semnala la început în jumătatea de vest a ţării, iar din după-amiaza zilei de duminică, 3 septembrie în special în sud, centru şi nord-est.

Pe parcursul zilei de luni 4 septembrie, va ploua mai ales în jumătatea de nord a teritoriului. 

Pentru mai multe informații despre starea vremii, accesați meteoplus.antena3.ro.

×
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close