Antena 3 CNN Actualitate Social Fost poliţist, specializat în jafuri, prins când spărgea o bancă, în Iaşi

Fost poliţist, specializat în jafuri, prins când spărgea o bancă, în Iaşi

Un fost om al legii a ajuns să fie un infractor de temut. După mai multe jafuri el a fost prins chiar de către foştii lui colegi.

Fost poliţist, specializat în jafuri, prins când spărgea o bancă, în Iaşi
Sursa foto: hepta
de Alexandra Dima    |    23 Feb 2022   •   10:05

Fostul polițist Iulian Mădălin Silitră a ajuns un infractor de temut. Până să fie prins el a reuşit să spargă cu succes în jur de 10 unități comerciale din Iași.

Anchetatorii au considerat că au de a face cu un hoț profesionist, pentru că nu a lăsat prea multe urme după jafuri, iar în momentul în care a fost încolțit de oamenii legii, a reușit să scape.

Iulian Mădălin Silitră este un tânăr care a lucrat ca polițist și a ieșit recent din sistem. A intrat în Poliție în anul 2016, când a fost declarat admis la concursul organizat de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Vaslui, dar nu a stat prea mult timp în sistem. 

Jafurile lui Silitră au început în toamna anului trecut. Silitră a dat lovitura după lovitură în zona Gării din Iași unde a spart farmacii și săli de jocuri, plecând de la locul faptei cu zeci de mii de lei. 

Fostul poliţist mergea la sigur. Alegea unități comerciale unde existau seifuri și, bazându-se pe cunoștințele pe care le-a adunat ca om al legii, a știut să nu lase niciun indiciu care ar fi dus la el.

Încurajat de succesul avut a pus ochii pe o bancă. Ghinion însă! El a fost prins când încerca să pătrundă într-o sucursală Alpha Bank din Iaşi.

”În noaptea de vineri spre sâmbătă a avut loc o tentativă de intrare prin efracție la Agenția Gării. A fost forțată ușa secundară, dar, ca urmare a măsurilor de securitate luate de bancă, nu s-a reușit intrarea în interiorul agenției. Banca colaborează cu autoritățile oferind toate informațiile pe care le are referitor la incident”, au transmis reprezentanţii băncii, potrivit presei locale.

Polițiștii ieșeni l-au prins, l-au audiat și l-au reținut pentru 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentat în fața judecătorilor care vor decide dacă îl vor plasa sub vreo măsură preventivă. 

 

×
Subiecte în articol: Iași jaf Alpha Bank
Parteneri
Se bagă pensiile pe card! S-a aflat exact data la care se vor vira banii
x close