Antena 3 CNN Actualitate Social Şoferul care a lovit un poliţist în Craiova a fost lasat în libertate. Reacţia Europol

Şoferul care a lovit un poliţist în Craiova a fost lasat în libertate. Reacţia Europol

Incidentul a avut loc luni noaptea într-un cartier din Craiova, unde polițiștii au urmărit un șofer care a refuzat să oprească la semnalele acustice și luminoase. Când a fost prins, bărbatul aflat sub influența alcoolului a lovit un polițist cu capul în zonei feţei. Sindicaliștii Europol sunt nemulțumiți că agresorul nu a fost reținut de procuror.

Şoferul care a lovit un poliţist în Craiova a fost lasat în libertate. Reacţia Europol
Sursa foto: Facebook Sindicatul Europol
de Georgiana Adam    |    19 Mai 2021   •   17:23

Potrivit Europol, incidentul a avut loc, luni noaptea, în cartierul Popoveni din Craiova, unde polițiștii Secției 2 Poliție au urmărit un șofer care a refuzat să oprească la semnalele acustice și luminoase. Când a ajuns în dreptul unui imobil, bărbatul urmărit a ieșit din autoturism și a încercat să sară gardul unei case, dar a fost prins de poliţişti care au reuşit să îl imobilizeze.

"Problemele au apărut în momentul în care bărbatul și-a strigat cunoscuții, iar în scurt timp cei doi polițiști au fost înconjurați de zeci de persoane.

La fața locului au ajuns toate echipajele disponibile din zonă deoarece, cunoscuții autorului, au încercat să creeze o busculadă pentru a-l scăpa din mâinile polițiștilor.

La un moment dat, unul dintre polițiști a fost lovit cu capul în față de către agresor suferind o fractură de piramidă nazală pentru care s-au stabilit preliminar 16 zile de îngrijiri medicale, atestate de certificatul medico-legal, mai spun sindicaliştii Europol pe Facebook.

Bărbat urmărit pt alcool, a lovit un polițist cu capul în față

„Ce făcu' bă, ce făcu'? Nu făcu' nimica ăsta șefu! De ce-l luați?!” Luni noaptea, în Craiova, un nenorocit, l-a lovit cu capul în față pe un polițist pentru a scăpa din custodia agenților care l-au imobilizat pentru faptul că a condus un autoturism sub influența băuturilor alcoolice, având o concentrație de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. La fața locului au ajuns toate echipajele disponibile din zonă deoarece, cunoscuții autorului, au încercat să creeze o busculadă pentru a-l scăpa din mâinile polițiștilor. Veți auzi pe fundal comentariile oamenilor, care mai de care, și tentativele acestora de a-l elibera pe bărbat. Unul dintre ei chiar strigă nervos, în timp ce trăgea de polițiști, că el vrea să intre în curte și nu poate de mașina poliției. Este dovada vie a degradării societății în care trăim și a unor comunități unde legea este pentru fraieri iar când un membru de-al lor este în pericol, sunt dispuși să recurgă la violențe pentru a-l scăpa. Evenimentul a avut loc în cartierul Popoveni din Craiova, unde polițiștii Secției 2 Poliție au urmărit un șofer care a refuzat să oprească la semnalele acustice și luminoase. Când a ajuns în dreptul unui imobil, bărbatul urmărit a ieșit din autoturism și a încercat să sară gardul unei case. Colegii noștri au reușit să îl prindă și să-l imobilizeze. Problemele au apărut în momentul în care bărbatul și-a strigat cunoscuții iar în scurt timp, cei doi polițiști au fost înconjurați de zeci de persoane. Intervenția promptă a celorlalte echipaje a făcut ca în acest moment să nu vorbim despre o tragedie, dar cu toate acestea unul dintre polițiști a fost lovit cu capul în față de către agresor suferind o fractură de piramidă nazală pentru care s-au stabilit preliminar 16 zile de îngrijiri medicale, atestate de certificatul medico-legal. După reținerea autorului și conducerea la sediul poliției pentru întocmirea actelor premergătoare de conducere a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice și ultraj, „surpriza” a venit din partea procurorului, care a refuzat să îl rețină pronunțându-se cu replica bine cunoscută: „agresorul nu prezintă pericol social”. Iar în antiteză, vă reamintim că un bărbat din Sighetul Marmației a fost arestat 30 de zile pentru că a trimis un fax în care aducea injurii și amenințări unui judecător. https://v.gd/barbatarestatpentrufax

Publicată de Sindicatul Europol pe Miercuri, 19 mai 2021

„Surpriza” a venit din partea procurorului, care a refuzat să îl rețină pe agresor pentru ultraj şi conducere a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice pe motiv că acesta „ nu prezintă pericol social”

„Este dovada vie a degradării societății în care trăim și a unor comunități unde legea este pentru fraieri iar când un membru de-al lor este în pericol, sunt dispuși să recurgă la violențe pentru a-l scăpa", au mai spus sindicaliștii Europol care s-au declarat nemulțumiți de decizia procurorului în acest caz.

×
Subiecte în articol: Europol poliţist lovit Craiova sofer beat
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close