Antena 3 CNN Actualitate Social Polițiștii, la vânătoare de comercianţi care vând alcool şi tutun în jurul şcolilor

Polițiștii, la vânătoare de comercianţi care vând alcool şi tutun în jurul şcolilor

Polițiștii, la vânătoare de comercianţi care vând alcool şi tutun în jurul şcolilor
Sursa foto: Foto: Pixabay.com
26 Apr 2017   •   09:31

După ce elevii vor veni din vacanță, Primăria Galaţi, în colaborare cu Poliţia Locală, demarează un program tematic de verificare a zonelor din jurul şcolilor în vederea punerii în siguranţă a acestora pentru elevi şi pentru prevenirea faptelor de natură infracţională, potrivit adevarul.ro.

Poliţişti locali vor verifica existenţa şi starea marcajelor rutiere din preajma unităţilor de învăţământ, amplasarea indicatoarelor rutiere şi cazurile de parcări şi staţionări neregulamentare sau de blocare a căilor de acces

Controlul privind activitatea comercială a chioşcurilor aflate la mai puţin de 200 de metri de unităţile de învăţământ, mai ales pe tema existenţei la vânzare a tutunului şi alcoolului. De asemenea, poliţiştii locali vor patrula periodic în preajma unităţilor de învăţământ pentru a preîntâmpina apariţia unor fapte de natură infracţională.

„Am discutat cu colegii noştri şi am decis ca astfel de acţiuni să fie făcute cât mai des cu putinţă tocmai pentru a preveni apariţia unor situaţii neplăcute. Siguranţa elevilor este o prioritate chiar şi când vorbim despre zonele de dincolo de curtea şcolii”, a declarat Ionuţ Pucheanu, primarul Galaţiului.

 

×
Subiecte în articol: politisti tutun comercianti şcoli elevi
Parteneri
Elena Mateescu anunță o nouă schimbare a vremii, de Florii
x close