Antena 3 CNN Actualitate Social Poziția ciudată în care au fost găsite mașinile după accidentul în care a fost implicat Daniel Chițoiu: Ce au descoperit polițiștii

Poziția ciudată în care au fost găsite mașinile după accidentul în care a fost implicat Daniel Chițoiu: Ce au descoperit polițiștii

Polițiștii încă nu au stabilit care dintre șoferi a pătruns pe contrasens în cazul accidentului mortal în care a fost implicat fostul ministru Daniel Chițoiu. Anchetatorii susțin că autoturismele au fost găsite într-o poziție „ciudată”, iar martorii au oferit declarații contradictorii referitor la cine se face vinovat de producerea coliziunii.

Poziția ciudată în care au fost găsite mașinile după accidentul în care a fost implicat Daniel Chițoiu: Ce au descoperit polițiștii
Sursa foto: Sursă foto: Gazeta Vâlceană.ro
27 Dec 2019   •   12:21

Florin Popa, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Argeș, a declarat pentru Libertatea că anchetatorii nu s-au putut „pronunța preliminar care dintre cele două autovehicule a pătruns pe contrasens”.

La fața locului au fost descoperite urme de frânare provenind de la ambele mașini, însă poziția în care au fost găsite autoturismele în urma impactului frontal nu le-a permis anchetatorilor să determine cine este șoferul vinovat de producerea accidentului, scrie Libertatea.

Citește Și Răsturnare de situație în accidentul lui Daniel Chițoiu. Politicianul ar fi fost vinovat de tragedie

Vă reamintim că fostul ministru al Economiei, Daniel Chițoiu, a fost rănit, joi, după ce a fost implicat într-un accident soldat cu moartea a două persoane, soț și soție, în localitatea Cotmeana, județul Argeș.
 

×
Subiecte în articol: accident Daniel Chitoiu
Parteneri
Elena Mateescu anunță o nouă schimbare a vremii, de Florii
x close