Antena 3 CNN Actualitate Social Prietena Luizei Melencu, amenințată cu moartea. Polițiștii spun că o vor amenda dacă mai sună la 112

Prietena Luizei Melencu, amenințată cu moartea. Polițiștii spun că o vor amenda dacă mai sună la 112

Prietena Luizei Melencu, amenințată cu moartea. Polițiștii spun că o vor amenda dacă mai sună la 112
Sursa foto: Foto: Izabela Bira/ Facebook
05 Aug 2019   •   10:21

Izabela Biră, 15 ani, din comuna Dioști, prietenă a Luizei, e supusă chiar în aceste zile unei agresiuni la care poliția se face că nu vede, ba mai mult este amenințată cu amendă dacă mai apelează la 112.

Potrivit Libertatea, după moartea tatălui, Izabela a întrerupt relația cu un tânăr de 22 de ani din sat, pe nume Radu Constantin Alexandru. 

“Devenise gelos și mă bătea. După ce m-am despărțit de el, a început să mă amenințe că mă omoară. L-am blocat pe Facebook, nu i-am mai răspuns la mesaje, dar el continua să trimită amenințări prietenelor mele, zicându-le să mi le transmită”, spune fata. 

Tânărul chiar a încercat să spargă ușa cu parul, însă nu a reușit decât să rupă clanța. Fata a sunat la 112 să reclame fapta, însă nici după o oră nu a apărut nimeni. Izabela a sunat încă o dată și a apărut un echipaj după o oră jumătate. Polițiștii erau supărați că am sunat de două ori. Se răsteau la mine: vrei să îți dăm amendă? De ce suni de două ori?”, spune Izabela. 
 

×
Parteneri
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște
x close