Antena 3 CNN Actualitate Social Primă pentru tinerii căsătoriți. Care este suma oferită de Primăria Municipiului București

Primă pentru tinerii căsătoriți. Care este suma oferită de Primăria Municipiului București

Primă pentru tinerii căsătoriți. Care este suma oferită de Primăria Municipiului București
Sursa foto: Foto: Agerpres.ro
15 Mai 2017   •   10:37

Tinerii căsătoriți ar putea primi un stimulent financiar în valoare de 1.500 lei, în baza unui proiect de hotărâre care figurează pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General al Municipiului București, pentru data de 18 mai.

"Se aprobă acordarea unui stimulent financiar în cuantum de 1.500 de lei net/familie, pentru tinerii care se căsătoresc. Sumele vor fi acordate de Centrul de Servicii Comunitare Integrate pentru Tineri al Municipiului Bucureşti, pe baza unei cereri, precum şi a unei copii conform cu originalul certificatului de căsătorie", prevede proiectul. 

Potrivit dcnews.ro, stimulentul financiar poate fi solicitat în termen de 45 de zile calendaristice de la data căsătoriei, conform certificatului de căsătorie.

Cererile se vor depune la sediul CTMB, de către unul dintre soţi. 

Condiţiile cumulative pentru acordarea stimulentului sunt: cel puţin unul dintre soţi să se afle la prima căsătorie; cel puţin unul dintre soţi să aibă domiciliul sau reşedinţa pe raza Municipiului Bucureşti; cel puţin unul dintre soţi să aibă vârsta cuprinsă între 18-35 de ani. 

Pentru cetăţenii care îndeplinesc doar primele două condiţii, stimulentul financiar va fi acordat cu avizul primarului general. 

×
Subiecte în articol: tineri suma proiect hotarare
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close