S-a câștigat marele premiu la Loto 6/49 în valoare de peste 100.000 de euro. Unde s-a jucat biletul și cât a costat
Publicat acum 14 ore si 1 minut
Fratele procuroarei care ar fi fost otrăvită cu aluminiu nu are liniște până când vinovații de moarte a Luminiței Șega nu vor răspunde.
Procurorul anticorupție a murit în condiții suspecte, în timp ce ancheta dosare grele precum cel a lui Vântu sau Nicolae Popa. În speța extrădări, Kovesi a fost pusă sub control judiciar.
”Am cerut această eshumare motivând prin faptul că prima dată nu am avut parte de expert, deși am cerut acest drept. Doresc acest lucru pentru că nu știu ce s-a întâmplat cu probele prelevate acum 8 ani. În 2016 am înțeles că au găsit un laborator în România, au efectuat probele, dar nu știu ce s-a întâmplat apoi”, a declarat fratele Luminiței.