Antena 3 CNN Actualitate Social Pensionarii care vor avea de pierdut după recalcularea din septembrie. Anunţ important făcut de şeful Casei de Pensii

Pensionarii care vor avea de pierdut după recalcularea din septembrie. Anunţ important făcut de şeful Casei de Pensii

După marea recalculare din septembrie, peste 1 milion și jumătate de vârstnici vor avea de pierdut.

Pensionarii care vor avea de pierdut după recalcularea din septembrie. Anunţ important făcut de şeful Casei de Pensii
Sursa foto: Profimedia Images
de Redacția Antena 3 CNN    |    27 Mar 2024   •   22:00

Dacă noua pensie calculată în septembrie va fi mai mică decât cea pe care o primesc în prezent, acești pensionari vor rămâne cu suma actuală, pierzând astfel posibilitatea de a beneficia de indexarea anuală conform ratei inflației.

Peste 1 milion şi jumătate de vârstnici vor avea pensiile îngheţate!

Nicio pensie nu va scădea după recalculare, spun guvernanţii. Însă multe nici nu vor creşte în următorii ani.

Vizaţi de noile modificări sunt pensionarii care au fost în câmpul muncii mai puțin de 25 de ani.

Daniel Baciu, preşedinte Casa Naţională de Pensii: E posibil ca o pensie să rămână pe loc un an pentru că au beneficiat de nişte avantaje în decursul pensionarii şi apoi să ajungă toate la acelaşi nivel. 

Vârstnicii care au ieșit la pensie înainte de anul 2011 şi nu au beneficiat de niciun indice de corecţie vor avea parte de cele mai mari majorări de pensii.

Veniturile lor s-ar putea dubla aproape.

"Cei care au beneficiat de un indice de corecţie mare vor avea creşteri mai mici, cei care nu au beneficiat de indice de corecţie vor beneficia de creşteri mai mari.

Contează foarte mult care a fost nivelul contribuţiilor, istoricul profesional", a mai spus Daniel Baciu pentru Observator.

Un bărbat care are un stagiu complet de cotizare de 35 de ani şi a lucrat ca vânzător pe un salariu minim pe economie primește acum indemnizația minimă.

După recalcularea din septembrie venitul lui va creşte cu 87,4%, potrivit Ministerului Muncii.

×
Subiecte în articol: pensii pensionari Daniel Baciu
Parteneri
Zeci de tornade impresionante au lovit centrul Statelor Unite
x close