Antena 3 CNN Actualitate Social REFERENDUM FAMILIE 2018. Paul Stănescu: E un vot istoric, atât pentru prezent cât şi pentru viitorul generaţiilor care vin

REFERENDUM FAMILIE 2018. Paul Stănescu: E un vot istoric, atât pentru prezent cât şi pentru viitorul generaţiilor care vin

REFERENDUM FAMILIE 2018. Paul Stănescu: E un vot istoric, atât pentru prezent cât şi pentru viitorul generaţiilor care vin
06 Oct 2018   •   16:45

REFERENDUM FAMILIE 2018Preşedintele PSD Olt, vicepremierul Paul Stănescu, a afirmat sâmbătă, la Slatina, că votul la referendumul pentru revizuirea Constituţiei este unul istoric, atât pentru prezent cât şi pentru generaţiile viitoare. 

REFERENDUM FAMILIE 2018. El a îndemnat populaţia să voteze arătând că exprimarea votului înseamnă democraţie.

REFERENDUM FAMILIE 2018. "Pentru România cred că e un vot istoric atât pentru prezent cât şi pentru viitorul generaţiilor care vin după noi. Eu cred că am fost educat în spiritul valorilor spirituale româneşti, cu mamă, cu tată, eu mi-am întemeiat o familie alături de soţia mea, avem copii şi nu pot să votez decât în acest spirit (...). Şi cred că în spiritul acesta ar trebui să vină toţi cetăţenii români să-şi exprime votul, pentru că asta înseamnă şi democraţie până la urmă, ca toţi românii, toţi cetăţenii români, să vină la vot şi să voteze astăzi la acest referendum", a spus Stănescu.

REFERENDUM FAMILIE 2018. Vicepremierul a opinat că prezenţa la vot sâmbătă "nu e aşa bună" în judeţul Olt deoarece "oltenii sunt oameni muncitori" şi s-a arătat convins că duminică, fiind zi liberă, cetăţenii vor vota "în procent mare". 

REFERENDUM FAMILIE 2018. "Sper să vină la vot, deşi îmi spuneaţi astăzi că prezenţa nu e aşa de bună, eu sunt convins că oltenii sunt oameni foarte muncitori şi cred că în această după-amiază şi mâine, fiind duminică, zi liberă de la Dumnezeu, sper ca toţi să vină la vot şi să avem un procent mare, pentru că asta înseamnă şi democraţie şi eu sunt convins că şi referendumul pentru revizuirea Constituţiei va fi valid la sfârşit, adică la ora 21,00, duminică cât şi referendumul nostru local, care pentru noi oltenii cred că este foarte important", a declarat Paul Stănescu. 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: REFERENDUM FAMILIE 2018 vot istoric
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close