Antena 3 CNN Actualitate Social REZULTATE REFERENDUM FAMILIE 2018. Preotul Constantin Necula: Nu există o majoritate învingătoare

REZULTATE REFERENDUM FAMILIE 2018. Preotul Constantin Necula: Nu există o majoritate învingătoare

REZULTATE REFERENDUM FAMILIE 2018. Preotul Constantin Necula: Nu există o majoritate învingătoare
07 Oct 2018   •   22:47

REZULTATE REFERENDUM FAMILIE 2018. Consilierul de imagine al Mitropoliei Ardealului, preotul Constantin Necula, crede că acest referendum nu înseamnă nici victoria, nici înfrângerea cuiva, ci faptul că "suntem un neam boicotat", iar acum este un moment foarte bun pentru România să îşi redefinească viitorul, "chiar dacă acesta va fi dureros".

REZULTATE REFERENDUM FAMILIE 2018. "Cred că a fost un exerciţiu de democraţie, de la care unii au renunţat şi au încercat să-şi lămurească propriile neputinţe, ceilalţi au încercat şi şi-au lămurit propria neputinţă. Suntem într-un nou punct de identificare a orizontului nostru uman şi cultural. Sper din toată inima să ne descurcăm cu urile născute între timp, să le atenuăm până într-atât încât să începem din nou să ne dăm mâna pe stradă. Vor fi ruperi care nu se vor mai vindeca în schimb niciodată, sunt conştient de asta. Şi cred că este un moment bun, foarte bun pentru România. Îşi poate redefini viitorul, chiar dacă acesta va fi dureros şi va trebui să învăţăm toţi să trăim după toate exigenţele pe care acest viitor ni le propune", a declarat Constantin Necula, pentru AGERPRES.

REZULTATE REFERENDUM FAMILIE 2018. Părintele Constantin Necula a precizat că atunci când vorbeşte despre faptul că "vor fi ruperi", se referă la "oameni care au preferat să uite Crezul două zile şi au preferat să pună mai presus de orice fel de gândire legată de interesul moralei sociale, o socializare în numele eticii sociale."

REZULTATE REFERENDUM FAMILIE 2018. Întrebat dacă referendumul înseamnă victoria sau înfrângerea cuiva, Constantin Necula a răspuns: "Nu, nicidecum, nici nu se pune problema".

REZULTATE REFERENDUM FAMILIE 2018. "Nu a fost un scrutin, ci a fost o scrutare a orizontului şi cred, din punctul meu de vedere, că nu există o majoritate învingătoare aici, de aia am şi zis că suntem un neam boicotat, un neam care şi-a reafirmat poziţii pe care nu le-a avut niciodată. (...) Să ne ajute Dumnezeu să rămânem uniţi în lucrurile importante pe care le avem de îndeplinit", a concluzionat consilierul de imagine al Mitropoliei Ardealului. 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Constantin Necula
Parteneri
Marele Premiu al Chinei | Tabloul complet al calificărilor
x close