Antena 3 CNN Actualitate Social Tânăr român salvat dintr-o maşină în flăcări de un carabinier: "Ai fost îngerul meu păzitor”

Tânăr român salvat dintr-o maşină în flăcări de un carabinier: "Ai fost îngerul meu păzitor”

Un român stabilit de mai mulţi ani în Italia a trăit clipe de coşmar, după ce maşina pe care o conducea a luat foc în mers. El a fost salvat în ultima clipă de un carabinier, aflat în afara serviciului.

Tânăr român salvat dintr-o maşină în flăcări de un carabinier: "Ai fost îngerul meu păzitor”
Sursa foto: altarimini
de Claudia Popovici    |    12 Mar 2021   •   16:53

Românul, în vârstă de 31 de ani, conducea un Mercedes pe via Galli, din Novafeltria, Italia, fără să bănuiască tragedia care ar fi schimbat total viaţa familiei sale. La un moment dat, o maşină din spate a început să-i facă semnale să oprească urgent. Din partea inferioară a maşinii românului începuse să iasă flăcări. 

În momentul când s-a oprit, persoana din spatele lui, un carabiner aflat în afara serviciului, l-a scos afară din maşina care a ars în întregime imediat. La faţa locului au ajuns mai multe echipaje de pompieri care au reuşit să stingă flacările şi o ambulanţă.

Potrivit presei locale, carabinierul s-a alăturat forţelor de ordine pentru a ajuta la limitarea zonei şi stingerea incendiului, iar românul, încă în stare de şoc, nu apucase să îi mulţumească pentru că i-a salvat viaţa.

"Mulțumesc sincer acestui Înger Păzitor care mi-a salvat viața”

„Nici măcar numele acestei persoane nu-l știu care practic mi-a salvat viața – a spus tânărul șofer – dar dacă nu era ajutorul său neprețuit totul s-ar fi putut termina dramatic. Mulțumesc sincer acestui Înger Păzitor care mi-a salvat viața”, a spus românul, conform presei locale citaţi de rotalianul.ro.

×
Subiecte în articol: roman masina in flacari masina Italia
Parteneri
Orașul din Europa care cere ca ziua să aibă 26 de ore în loc de 24
x close