Antena 3 CNN Actualitate Social Salariile cadrelor didactice se modifică! Care categorie de profesori este vizată

Salariile cadrelor didactice se modifică! Care categorie de profesori este vizată

Salariile cadrelor didactice se modifică! Care categorie de profesori este vizată
25 Oct 2018   •   22:10

Salariile cadrelor didactice se vor schimba. Nu este vorba, însă, de toate, ci doar de anumite categorii. Anunţul a fost făcut printr-un comunicat de către Ministerul Educaţiei.

Astfel, cadrele didactice de la clasele cu predare în limbile minorităţilor naţionale de la clasele primare vor fi plătite începând cu ora, asta în situaţia în care cursurile depăşesc numărul de ore prevăzute în planurile de învăţământ.

„Ministrul Rovana Plumb a decis, în acelaşi timp, să elimine fişa de activitate lunară, formular ce era cuprins în Anexa 3 a ordinului nr. 4165/24.07.2018, urmând ca activităţile să fie evidenţiate în condica de prezenţă a unităţii de învăţământ. Măsura transpune politica MEN de debirocratizare a sistemului de învăţământ, cerinţă subliniată şi de profesorii şi învăţătorii care au luat parte, alături de doamna Rovana Plumb, la întâlnirea de lucru din data de 18 octombrie, la sediul MEN”, scrie în comunicat.

×
Parteneri
Meteorologii au anunțat când scăpăm de ploi
x close