Antena 3 CNN Actualitate Social Salariile de la stat cresc de două ori mai repede decât cele din privat

Salariile de la stat cresc de două ori mai repede decât cele din privat

Salariile de la stat cresc de două ori mai repede decât cele din privat
de S.T.    |    10 Iul 2018   •   08:39

Anul trecut, salariile din sistemul public s-au majorat de două ori mai repede decât cele din privat, chiar înainte de a intra în vigoare toate creşterile prevăzute în legea salarizării unitare, arată o analiză realizată de Consiliul Fiscal.

Salariul mediu brut în sistemul public a ajuns în anul 2017 la 3.895 lei, cu 24,59% mai mult decât în anul 2016, depăşindu-l pe cel din mediul privat care se plasa la 3.176 lei, şi acesta fiind în creştere cu 12,23% faţă de anul precedent.

Astfel, ritmul de creştere a salariului mediu brut a fost de două ori mai mare în sistemul public decât în cel privat.

×
Subiecte în articol: salarii
Parteneri
Harta salariilor din România. Zonele unde angajații sunt plătiți cel mai bine
x close