Antena 3 CNN Actualitate Social Suma pe care o primeşte lunar un preot militar. Și "gradaţii Domnului" primesc pensii speciale

Suma pe care o primeşte lunar un preot militar. Și "gradaţii Domnului" primesc pensii speciale

Pentru un tânăr absolvent de Teologie, cariera militară este o variantă foarte convenabilă întrucât statutul de preot militar vine cu o serie de beneficii. Datorită dublei subordonări, atât pe linie bisericească, cât și pe cea militară, preoții militari ridică un salariu mai mare față de colegii civili.

Suma pe care o primeşte lunar un preot militar. Și "gradaţii Domnului" primesc pensii speciale
Sursa foto: Facebook/ Ministerul Apararii Nationale, Romania
de Redacția Antena 3 CNN    |    12 Noi 2023   •   16:00

O lege adoptată în anul 2000 a reglementat recrutarea preoților militari de către Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne, Serviciul Roman de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerul Justiţiei – Direcţia Generală a Penitenciarelor. 

Preoții militari sunt selectați prin concurs organizat de către cultul de care aparțin. Condițiile de recrutare sunt ca persoanele selectate să aibă doar cetățenie română, să fie licențiate în Teologie pastorală, cu cel puțin doi ani de activitate bisericească și să fie recomandate de către un cult legal constituit.

Există diferențe majore de salarizare între preoții parohi și cei militari. Primii au salarii de bază între 3.700 și 4.000 de lei, la care se adaugă gradațiile de vechime, cinci la număr, care se acordă în funcție de anii petrecuți în profesie.

Citește și: Cât ne-au costat parlamentarii în primele șase luni ale anului. Media de lucru a aleşilor e de opt ore pe săptămână

Lucrurile stau cu totul altfel pentru preoții militari întrucât aceștia sunt plătiți ca orice ofițer.

"Pe perioada în care își desfășoară activitatea în structurile instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, preoții militari sunt asimilați ofițerilor și beneficiază de solda de funcție/salariul de funcție, solda de grad/salariul gradului profesional deținut, gradații și, după caz, solda de comandă/salariul de comandă, de compensațiile, primele, sporurile, indemnizațiile și de alte drepturi salariale prevăzute de prezenta lege", prevede Legea 153/2017 privind salarizarea în sistemul public, conform Fanatik

Preoții militari, singurii preoți care primesc pensii speciale

În plus, Legea 194/2000 privind constituirea şi organizarea clerului militar prevede că șefii secțiilor de asistență religioasă sunt asimilați gradului de general de brigadă, iar în subordinea lor activează preoți împărțiți în trei categorii asimilați gradelor de colonel, locotenent-colonel și maior.

Asta înseamnă că un preot hirotonit, după ce a activat doi ani ca preot paroh și apoi a câștigat concursul de la nivelul arhiepiscopiilor, poate deveni direct maior, al cărui salariu de bază variază între 4.819 și 5.110 lei. În funcție de categorie și gradul asimilat, salariile de bază cresc la 5.212-5.528 lei pentru un locotenent-colonel, 5.791-6.844 lei pentru un colonel și 6.844-7.282 pentru un general de brigadă.

Fiind asimilați ofițerilor, preoții militari sunt eligibili și pentru sporurile la care au dreptul ofițerii și subofițerii de carieră. Deși este puțin probabil ca un preot militar să obțină sporul pentru lucrul cu substanțe explozibile/ periculoase, el poate să-l obțină pe cel pentru activitate în unități situate în localități sau în zone izolate sau pe cel pentru teatrele de operațiuni de peste hotare.

De asemenea, un preot militar are dreptul la toate facilitățile legate de transport și cazare care se acordă și celorlalte cadre militare.

×
Subiecte în articol: preot român armata
Parteneri
Mesaj RO-Alert în Slănic Prahova: ”Părăsiți zona!”
x close