x close

Săptămână decisivă pentru bugetul de anul viitor

17 Dec 2018   •   11:41
Săptămână decisivă pentru bugetul de anul viitor

Săptămână decisivă pentru buget de anul viitor. Guvernul așteaptă decizia CSAT în privinţa banilor alocaţi serviciilor secrete pentru a aproba proiectul bugetului de anul viitor. Bugetul pentru 2019 ia în calcul o creștere economică de 5,5 procente și va fi orientat pe investiții.

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat că bugetul cuprinde sumele pentru asigurarea salariilor, aşa cum prevede noua lege a salarizării, dar şi bani pentru creşterea punctului de pensie începând din toamna anului viitor. El a explicat că nu poate face public bugetul până când au avizul CSAT, dar acesta este construit pe un PIB optimist, o creștere economică de 5,5% și va fi orientat pe investiții care vor avea o pondere de aproximativ 4% din PIB.

Sindicatele susțin însă că bugetul pentru anul viitor nu este încă aprobat din cauza Legii Pensiilor.

Noua lege a pensiilor schimbă structura cheltuielilor bu¬ge¬ta¬re, iar acestea trebuie in¬clu¬se în legea bugetului. Dar, neexis¬tând legea, guvernul nu are „baza legală" pentru a cuprinde noile cheltuieli în buget.

Sindicatele s-au opus noii legi a pensiilor aprobate de guvern în toamnă şi aflate în dezbaterea Parlamentului, socotind că, pe actuala legislaţie, punctul de pensie ar fi urmat să crească cu aproximativ 20%, de la 1.100 de lei la 1.320 de lei, creş¬tere ce ar veni din actualizarea punc¬tului de pensie cu inflaţia şi ca efect al majorării salariului minim brut pe economie, de la 1.900 de lei în 2018 la 2.080 de lei  din 2019 (punctul de pensie se actualizează, pe legea în vigoare, cu inflaţia şi cu 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut).

Citeşte mai multe despre:

sindicate teodorovici buget
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati