Antena 3 CNN Actualitate Social Scene cumplite în Sibiu. Un urs a fost lovit de patru mașini. Mai mulți copii au suferit atacuri de panică

Scene cumplite în Sibiu. Un urs a fost lovit de patru mașini. Mai mulți copii au suferit atacuri de panică

Scene cumplite în Sibiu. Un urs a fost lovit de patru mașini. Mai mulți copii au suferit atacuri de panică
Sursa foto: foto: Pixabay.com
16 Aug 2019   •   21:49

Doi copii primesc îngrijiri medicale vineri seara pe autostrada A1, la Aciliu, după ce au făcut atacuri de panică, în urma unui accident cu un urs care a fost lovit de patru maşini, potrivit Poliţiei Sibiu 

"ISU Sibiu a intervenit de urgenţă cu un echipaj de prim-ajutor calificat SMURD pe A1, km 273, Sibiu - Deva, pentru acordarea de îngrijiri medicale pentru doi copii cu stare de panică în urma accidentării unui urs de către autoturismul în care se aflau. Din primele informaţii, sunt implicate patru autoturisme", a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă din Sibiu. 

Traficul rutier se desfăşoară cu dificultate pe A1, la locul accidentului. Ursul a murit după ce a fost lovit de patru autoturisme, susţine Poliţia Sibiu. 

Nu este pentru prima dată când în judeţul Sibiu au loc accidente rutiere cu urşi.

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close