Antena 3 CNN Actualitate Social În ce stare sunt şcolile înainte de marea redeschidere

În ce stare sunt şcolile înainte de marea redeschidere

Milioane de elevi revin mâine, fizic, în sălile de curs, dar vor trebui să respecte cu stricteţe regulile de protecţie sanitară. Deja în şcoli s-a făcut dezinfecţie şi igienizare, iar în unele dintre ele au fost mărite sălile de curs, pentru a permite distanţarea elevilor. Unităţile de învăţământ vor funcţiona după două scenarii: verde şi galben. Cel verde se aplică acolo unde rata de infectare este mică şi presupune ca toată lumea să vină la şcoală.

În ce stare sunt şcolile înainte de marea redeschidere
Sursa foto: Hepta
de Raluca Bîrcă    |    04 Mai 2021   •   20:38

Dis-de-dimineaţă, la această şcoală din Capitală, au început pregătirile pentru întoarcerea copiilor în bănci.

Angajaţii instituţiei de învăţământ au cosmetizat pomii, au adunat deşeurile vegetale şi au aranjat curtea. Înauntru, toate obiectele comune, de la bănci şi scaune la pixuri sau hărţi au fost dezinfectate. Pentru că în timp ce scenariile se schimbă, regulile sanitare rămân la fel.

"În ceea ce priveşte stocurile de materiale de curătenie şi metode de unică folosinţă, acestea deja le avem pregătite, mai ales că a fost această lungă vacanţă de o luna de zile în care ne am putut aproviziona", a spus Daniela Voinea, director Sfinţii Voievozi.

În Mehedinţi, pregătirile au însemnat şi mai mult de atât. Unii pereţi au fost sparţi, astfel încât în fiecare sală de curs să poată fi respectată distanţarea fizică.

Tot la capitolul pregătiri intră şi asigurarea testării pentru COVID-19. În toate şcolile, spun directorii, testele există. Problema este că până acum au fost folosite mai puţin de 2% dintre cele care au ajuns în cabinete.

Elevii se reîntorc în bănci de miercuri, 5 Mai

De mâine, vin la şcoală fizic preşcolarii şi elevii claselor primare din localităţile unde rata de infectare este mai mare de un caz la mia de locuitori.

Acolo unde acest indice scade sub 1, vor face ore clasice toţi elevii, cu excepţia celor din clase terminale, care vin în bănci pe 10 mai.

Acolo unde rata de infectare este mai mică de 1 la mie, participă la cursuri cu prezență fizică toți elevii.

În localitățile cu o rată mai mare de 1 la mie, dar în care nu este instituită carantina, participă fizic la cursuri preșcolarii, elevii din învățământul primar și elevii din clasele terminale. De asemenea, ordinul pemite participarea la cursuri și a elevilor din învățământul special, indiferent de clasă.

În Drobeta Turnu-Severin, rata de infectare la depășește 1 la mia de locuitori. La Liceul Tehnic "Decebal", s-au luat măsuri suplimentare de protecție: s-au mărit clasele, pentru a asigura distanța fizică.

Masca de protecţie va fi purtată în permanenţă la cursuri

Personalul didactic/nedidactic și personalul didactic auxiliar implicat în procesul de învățământ are obligația să poarte mască în permanență în cancelarie, în timpul deplasării în incinta unității de învățământ și în timpul pauzelor atât în interior cât și în exterior, precum și în sălile de clasă, cu exceptia situațiilor în care procesul specific de predare/învățare/recuperare impune un contact vizual complet, caz în care vor folosi viziere și vor evita în permanență contactul față în față cu copiii la o distanță mai mică de 2 metri.

Citiţi şi: Sorin Cîmpeanu, explică în ce condiţii se întorc elevii la şcoală şi care sunt excepţiile
 

×
Subiecte în articol: şcoli elevi reguli
Parteneri
Perioada care se va lua în calcul la pensie. Anunțul ministrului Muncii
x close