Sindicatele din învățământ amenință cu proteste în perioada următoare. Lista nemulțumirilor

de S.T.    |    08 Feb 2018   •   10:48
Sindicatele din învățământ amenință cu proteste în perioada următoare. Lista nemulțumirilor Foto: Intact Images

Membrii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) sunt de părere că Executivul de la Bucureşti are restanţe în faţa angajaţilor din educaţie, motiv pentru care au în plan declanşarea de proteste în perioada următoare.

Pe lista nemulţumirilor se află: discriminările din salarizarea personalului didactic, plata contribuţiilor la nivelul salariului minim pe economie pentru cei încadraţi part-time sau cu fracţiuni de normă, precum şi neacordarea sumelor necesare pentru plata hotărârilor judecătoreşti.

Organizaţia sindicală a înaintat premierului Viorica Dăncilă, precum şi ministrului Educaţiei Naţionale, Valentin Popa, ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, şi ministrului Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, memorii prin care sunt semnalate problemele grave din sistemul de învăţământ românesc, în special cele care vizează salarizarea personalului.

FSLI solicită ca majorarea de 20% de la 1 martie 2018 să se acorde întreg personalului angajat în educaţie, nu doar personalului de predare.

 

Sursă: Agerpres
Parteneri
x close