Antena 3 CNN Actualitate Social Şomajul tehnic va fi acordat şi de la 1 iunie în anumite domenii

Şomajul tehnic va fi acordat şi de la 1 iunie în anumite domenii

Şomajul tehnic va fi acordat şi de la 1 iunie în acele domenii în care se menţin restricţii, până la ridicarea acestora, stabileşte OUG 92/2020, publicată vineri în Monitorul Oficial.

Şomajul tehnic va fi acordat şi de la 1 iunie în anumite domenii
Sursa foto: Hepta
de S.T.    |    30 Mai 2020   •   14:41

În forma iniţială, discutată joi de Guvern, scria că măsura de sprijin va putea fi păstrată până la finalul anului în cazul domeniilor ce nu-şi pot relua activitatea.

Indemnizaţia de şomaj tehnic este de 75% din salariul de bază, dar statul acoperă cel mult 75% din câştigul salarial mediu brut.

În cazurile în care suma de la stat nu acoperă 75% din salariul de bază, firmele pot acoperi diferenţa.

Statul acoperă cel mult 75% din câştigul salarial mediu brut

Nu doar angajaţii, ci şi persoanele ce lucrează pe cont propriu vor putea primi, în continuare, indemnizaţia de şomaj tehnic.

Astfel, PFA-urile, persoanele cu profesii liberale sau cele care lucrează pe drepturi de autor vor putea solicita de la stat, lunar, suma de 4.072 de lei brut, echivalentul a 75% din salariul mediu pe economie.

Alina Gorghiu anunță măsurile PNL pentru relansarea economiei: Intră în vigoare noi măsuri de sprijin pentru angajați și angajatori

Subvenţionarea de la stat a indemnizaţiilor de şomaj tehnic, atât pentru salariaţii cu contracte de muncă suspendate cât şi pentru profesioniştii ce au întrerupt activitatea din cauza epidemiei, a început la jumătatea lunii martie, odată cu declararea stării de urgenţă pe teritoriul României.

Ulterior, măsura a fost prelungită de Executiv până la 31 mai.

×
Subiecte în articol: 1 iunie angajati somaj tehnic
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close