Antena 3 CNN Actualitate Social Sprijin financiar pentru bisericile din Mitropolia Banatului afectate de furtună. De unde vinde ajutorul

Sprijin financiar pentru bisericile din Mitropolia Banatului afectate de furtună. De unde vinde ajutorul

Sprijin financiar pentru bisericile din Mitropolia Banatului afectate de furtună. De unde vinde ajutorul
Sursa foto: Foto: Agerpres.ro
20 Sep 2017   •   16:57

Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc, la propunerea patriarhului Daniel, a aprobat un sprijin financiar pentru refacerea bisericilor afectate furtuna care a avut loc duminică în Mitropolia Banatului. 

„La propunerea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc de miercuri, 20 septembrie 2017, a aprobat acordarea sumei de 80.000 lei ca ajutor financiar pentru Arhiepiscopia Timişoarei şi a sumei de 30.000 lei ca ajutor financiar pentru Arhiepiscopia Aradului, în vederea refacerii bisericilor afectate de fenomenele meteorologice severe care au avut loc în Mitropolia Banatului, duminică, 17 septembrie 2017", se arată într-un comunicat al Biroului de presă al Patriarhiei Române.

În urma furtunii de duminică au fost avariate 40 de biserici, paraclise şi capele bisericeşti în Arhiepiscopia Timişoarei şi 12 biserici în Arhiepiscopia Aradului, precizează sursa citată. 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Patriarhia Romana furtuna biserici
Parteneri
Israelul a lansat atacuri puternice în Iran, Irak și Siria
x close