Antena 3 Actualitate Social Trafic restricționat în Capitală, în weekend. Ce zone trebuie să evite șoferii

Trafic restricționat în Capitală, în weekend. Ce zone trebuie să evite șoferii

14 Oct 2017   •   07:52
Trafic restricționat în Capitală, în weekend. Ce zone trebuie să evite șoferii

Traficul rutier va fi restricţionat, sâmbătă şi duminică, pe mai multe artere din Capitală cu ocazia Maratonului Internaţional Bucureşti, potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei. 

În data de 14 octombrie, când vor avea loc cursele pentru copii, nu se va circula pe bd. Unirii (ambele sensuri), între bd. Libertăţii şi bd. I.C. Brătianu şi bretelele adiacente Pieţei Constituţiei, între orele 6,30 - 19,00; pe bd. Libertăţii, între Calea 13 Septembrie şi bd. Naţiunile Unite, între orele 7,30 - 19,00; pe bd. Libertăţii (benzile 2 şi 3), între bd. Naţiunile Unite şi Calea 13 Septembrie, între orele 7,30-19,00, şi între breteaua Parchetului General şi Ministerul de Finanţe, începând cu orele 19,00 - până la orele 17,30 pe 15 octombrie. 

Tot de pe 14 octombrie, traficul va fi restricţionat pe bd. Libertăţii (ambele sensuri), între bd. Naţiunile Unite şi Splaiul Independenţei, începând cu ora 18,00 şi până a doua zi la ora 17,30, iar pe bd. Libertăţii, între bd. Naţiunile Unite şi breteaua Parchetului General (benzile 2 şi 3), începând de pe 14 octombrie, ora 18,00, până pe 15 octombrie, ora 17,30. 

În data de 15 octombrie 2017, traficul va fi restricţionat pe traseele curselor de adulţi de 10 km, 21 km şi 42 km şi pe străzile care acced în acestea, în intervalul orar 7,30 - 17,00: bd. Libertăţii, bd. Unirii, Splaiul Independenţei (între Piaţa Unirii şi Pod. Haşdeu), str. Vasile Pârvan, str. Berzei, str Buzeşti (sens Splaiul Independenţei către bd. Ion Mihalache), şos. Kiseleff (între Piaţa Victoriei şi Arcul de Triumf), Calea Victoriei (fără a afecta traversul), str. Ştirbei Vodă, str. Ion Câmpineanu (între str. Ştirbei Vodă şi Calea Victoriei), bd. Regina Elisabeta (între Piaţa Universităţii şi Piaţa Mihail Kogălniceanu), bd. Mihail Kogălniceanu (între bd. Schitu Măgureanu şi str. Vasile Pârvan), bd. Mircea Vodă, Splaiul Unirii (între şos. Mihai Bravu şi bd. Nerva Traian), bd. Decebal, bd. Basarabia (între Piaţa Hurmuzachi şi şos. Morarilor), str. Maior Coravu. 

Aplicarea şi reluarea traficului se va efectua gradual în funcţie de salubrizarea străzilor, fără a fi depăşit intervalul orar menţionat în restricţii. 

Sunt recomandate următoarele rute ocolitoare: 
- Pasajul Unirea - bd. I.C.Brătianu - Piaţa Universităţii - Piaţa Romană - Piaţa Victoriei - bd. Aviatorilor - Piaţa Charles de Gaulles - bd. Constantin Prezan - Piaţa Arcului de Triumf - şos. Kiseleff - Piaţa Presei Libere sau bd. Aviatorilor - str. Nicolae Caramfil - bd. Aerogării - DN 1; 
- şos. Mihai Bravu - Pasajul Muncii - Pasajul Bucur Obor - şos. Ştefan cel Mare; 
- şos. Viilor - şos. Progresului - şos. Grozăveşti - Pasajul Basarab - bd. Ion Mihalache - Piaţa Arcului de Triumf; 
- şos. Bucureşti-Ploieşti - bd. Aerogării - str. Aviator Alexandru Şerbănescu - bd. Barbu Văcărescu - şos. Ştefan cel Mare - Pasajul Bucur Obor - şos. Mihai Bravu - Pasajul Muncii - şos. Mihai Bravu - Calea Văcăreşti; 
- bd. Regina Maria - str. 11 Iunie - bd. Mărăşeşti - bd. Dimitrie Cantemir - Pasajul Unirea - bd. I.C. Brătianu - Piaţa Universităţii - bd. Carol; 
- şos. Nicolae Titulescu - Pasajul Victoriei - bd. Iancu de Hunedoara - şos. Ştefan cel Mare; 
- Pasajul Basarab - bd. Banu Manta - bd. Ion Mihalache - bd. Alexandru Averescu - Piaţa Arcului de Triumf - bd. Constantin Prezan - Calea Dorobanţilor - şos. Ştefan cel Mare. 

Brigada Rutieră va dispune măsuri de fluidizare a traficului şi de prevenire a accidentelor şi solicită conducătorilor de autovehicule să folosească autovehiculele personale cât mai puţin pentru a evita blocajele de trafic şi să opteze pentru mijloacele de transport în comun, în special pentru metrou, să îşi păstreze calmul şi să nu claxoneze abuziv în cazul în care se află în zone aglomerate. 

Traficul mijloacelor de transport în comun de pe traseul maratonului va fi deviat pe rute ocolitoare. 

De asemenea, un eveniment de prevenire şi combatere a tuturor formelor de violenţă împotriva femeilor va avea loc sâmbătă, 14 octombrie, între orele 16,00 şi 17,00, în centrul Capitalei. 

Deplasarea în marş se va face pe banda I de circulaţie, pe traseul Parcul Colţea - bd. Nicolae Bălcescu - bd. Gheorghe Magheru - Piaţa Romană - bd. Lascăr Catargiu - Piaţa Victoriei - punct final pe trotuarul din faţa Muzeului Antipa, informează Brigada Rutieră într-un comunicat transmis, joi, AGERPRES. 

Conducătorilor de autovehicule li se recomandă să reducă viteza, să circule cu prudenţă şi să respecte semnalele poliţiştilor rutieri. 

Pietonii sunt rugaţi să circule numai pe trotuare, să traverseze strada prin locurile special amenajate trecerii, după o temeinică asigurare, la culoarea verde a semaforului electric şi să nu se deplaseze ori să staţioneze pe partea carosabilă.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: trafic restricţii Capitală weekend strada
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal
Parteneri
x close